Criminalul Konstantinos Passaris, supranumit „Fiara din Balcani”, declanșează un alt conflict cu statul român
- Iulia Moraru
- 9 mai 2023, 11:44
Konstantinos Passaris, cunoscut sub numele de „Fiara din Balcani”, continuă să se confrunte cu statul român în timp ce execută o pedeapsă cu închisoarea pe viață la Penitenciarul din Arad. Acesta a fost condamnat pentru comiterea unui dublu asasinat și a unui jaf armat în noiembrie 2001, la o casă de schimb valutar din București.
De la încarcerarea sa, Konstantinos Passaris a inundat instanțele cu contestații și plângeri, și acum a dat în judecată statul român. Konstantinos Passaris a depus o plângere în luna februarie la Judecătoria Arad, în care susține că i se încalcă drepturile.
Ce îl nemulțumește pe Konstantinos Passaris
Pentru că este considerat o persoană cu grad sporit de risc, el este supravegheat de o grupă de intervenție chiar și în timp ce execută pedeapsa cu închisoarea pe viață în regim închis. „Fiara din Balcani” se plânge că această supraveghere permanentă îi încalcă drepturile și că îi afectează sănătatea fizică și psihică.
Konstantinos Passaris este nemulțumit de faptul că este considerat o persoană cu grad sporit de risc și cere să fie tratat ca orice alt deținut.
„Konstantinos Passaris a arătat că este nemulțumit de faptul că, deși este la regimul închis, este totuși tratat ca o persoană care prezintă grad sporit de risc, fiind însoțit permanent de grupa de intervenție. În prezent nu este cercetat pentru săvârșirea de alte infracțiuni sau comiterea de abateri disciplinare.
Solicită să fie tratat ca orice alt deținut încadrat la regimul închis, fără să fie însoțit de grupa de intervenție, considerând măsura discriminatorie și abuzivă”, se precizează în motivarea instanței de judecată.
În replică, conducerea Penitenciarului Arad susține, însă, că grecul nu are dreptate. Passaris a fost încarcerat în Penitenciarul Arad în data de 10 iunie 2020, fiind condamnat pentru „omor deosebit de grav” după ce, „în noaptea de 24/25.11.2001, a ucis prin împuşcare două persoane și a sustras suma de aproximativ 575 milioane lei”.
Grecul, un deținut problemă încă de la început
În ciuda faptului că se plânge mereu că i se încalcă drepturile, Konstantinos Passaris, criminalul grec, a devenit un deținut problematic încă de la începutul incarcerării sale, conform conducerii Penitenciarului Arad.
Acesta a primit nouă sancțiuni, este agresiv și jignește gardienii, iar de două ori au fost găsite asupra lui obiecte interzise pe care se pare că le-ar fi confecționat el însuși.
„Conform Deciziei Zilnice pe Unitate nr. 1 din data de 03.01.2023, a fost dispusă măsura folosirii membrilor grupei operative speciale pentru participarea la escortarea deţinuţilor clasificați în categoria celor care prezintă risc pentru siguranța locului de deținere, membri ai grupărilor de crimă organizată sau terorism, care nu sunt în categoria celor care prezintă risc sau în situația când sunt escortaţi un număr mare de deţinuţi la aceeaşi locaţie”, se arată în motivarea instanței de judecată, potrivit Gândul.