Individul, în vârstă de 27 de ani, locuia împreună cu tatăl şi iubita într-un apartament din Târgovişte. Scandalul a început după ce victima ar fi intrat peste femeie în bucătărie, în timp ce fiul său dormea, informează targovistenews.ro.

Potrivit declaraţiilor femeii, bărbatul în vârstă de 52 de ani ar fi fost cel care a lovit prima dată cu un cuţit, după care fiul său a ripostat şi i-a aplicat mai multe lovituri. 

Grav rănit, bărbatul a fost transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean din Târgovişte. Medicii au încercat să-l resusciteze, însă încercările acestora au fost în zadar. 

Tânărul a fost reţinut şi riscă ani grei de închisoare, dacă va fi găsit vinovat. Agresorul nu este la prima abatere, acesta fiind în trecut arestat pentru furt.