Creșteri salariale de circa 50%. Care este categoria de români care va beneficia de bani în plus

Creșteri salariale de circa 50%. Care este categoria de români care va beneficia de bani în plusSursa foto: Dreamstime.com

O anumită categorie de români se va bucura de creșteri salariale de circa 50%. Măsura se regăsește într-un proiect de OUG adoptat de Guvern și care modifică Legea 153/2017.

Românii vor avea parte de creșteri salariale de circa 50%. Măsura se regăsește într-un proiect de OUG adoptat de Guvern și care modifică Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Mai exact, personalul cu atribuții în proiecte finanțate din fonduri europene atrase de statul român sau care trebuie puse în aplicare, printre care se numără și cele cuprinse în Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), să beneficieze de o majorare de până la 50% a salariilor de bază, soldelor/salariilor de funcție sau ale indemnizațiilor de încadrare. În prezent, Legea 153 prevede pentru personalul din echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile, și doar pentru acesta, creșteri salariale de 35%.

O creștere a salariilor în același cuantum va fi acordată și pentru personalul cu atribuții de gestionare a proiectelor finanțate din fonduri europene și pentru personalul din cadrul Direcției pentru coordonarea agențiilor de plăți. La fel este prevăzut și pentru personalul din structura specială pentru implementarea PNRR din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

Sursa: Arhiva EVZ

Cresc salariile angajaților din România

În preambulul actului normativ se menționează că, dacă „nu se asigură premisele unui regim de salarizare similar celui aferent implementării politicii de coeziune, există un risc extrem de ridicat la nivelul migrării personalului înalt calificat fie către instituțiile publice care oferă o remunerare mai avantajoasă, fie către instituții europene/internaționale sau organizații din mediul privat”.

Statul a luat în calcul și majorarea salariilor de bază a personalului Direcției generale de control financiar preventiv, autoritate din cadrul Ministerului Finanțelor care se ocupă cu coordonarea și reglementarea controlului financiar preventiv pentru toate entitățile publice, cu până la 25%, în baza criteriilor stabilite prin ordin al ministrului.

Propunerile de majorări salariale vor intra în vigoare când vor fi publicate în Monitorul Oficial, potrivit avocatnet.ro. Aplicarea acestor majorări se va face cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget, pe fiecare ordonator principal de credite.

Ne puteți urmări și pe Google News