Poliţiştii clujeni au aplicat amenzi personalului responsabil cu funcţionarea unui magazin din comuna Floreşti unde s-au înregistrat, vineri, cozi de zeci de persoane, atât în interior cât şi în exterior, fără respectarea distanţării sociale şi fără măşti de protecţie.

Reprezentanţii IPJ Cluj au declarat, vineri, că au fost încălcate prevederile referitoare la prevenirea şi limitarea răspândirii virusului COVID-19.

„În urma verificărilor efectuate de poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Floreşti, privind neluarea măsurilor necesare de control, distanţare fizică şi restrictionare a accesului în societatea comercială, s-a stabilit încălcarea prevederilor referitoare la prevenirea şi limitarea răspândirii virusului COVID-19.

Pentru încălcarea normelor legislative instituite în perioada stării de alertă, a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu 500 de lei a personalului responsabil cu funcţionarea societăţii respective”, au spus poliţiştii clujeni.

Sursa: portalcj