Societățile occidentale sunt tot mai mult tentate de modelul de dezvoltare chinez și de mecanismele sale de control asupra populației.

O analiză a lui Laurent Gayard pentru Le Figaro

„Majoritatea dintre noi au crescut odată cu Internetul, prin intermediul aplicației sale cele mai comune, WorldWideWeb, în ultimul sfert de secol. A devenit ceva la fel de obișnuit ca electricitatea sau apa curentă.”

Pentru informaticiana britanică Wendy Hall, această evidență ar putea fi pusă sub semnul întrebării de confruntarea – cu deznodământ incert – între diferitele concepții antagoniste: cea a Internetului deschis, utopie aproape îngropată de monopolurile tehnologice; cea a Internetului cuminte și reglementat, la care visează Bruxelles-ul; cea a unui Internet „comercial” sau a „neutralității netului”, care nu mai este decât o amintire îndepărtată și, în fine, cea a unui Internet sever controlat, pe care și l-ar dori regimurile mai autoritare.

Dacă unii sunt îngrijorați de apariția unui „splitinternet”, adică un internet fragmentat și balcanizat, în realitate, riscul este mai mare de a vedea Internetul devenind mai uniform și de a-i vedea pe democrații noștri căutând să adapteze modelele de control și supraveghere digitală împrumutate de la regimurile autoritare.

În China, la fel ca în Occident, criza coronavirusului nu a făcut decât să accelereze dinamicile evoluțiilor amorsate de multă vreme. Prin breșele deschise de comercializarea iPhone în 2007 sau de cercetările legate de Inteligența Artificială ale IBM, Google, sau ale Facebook Artificial Intelligence Research (FAIR) conduse de Yann Le Cun, putem vedea cum se desenează contururile unei societăți a controlului, a cărei aparență seamănă mai puțin cu autoritarismul glacial și dezumanizat al lui Orwell și mai mult cu paternalismul binevoitor al „despotismului blând” al lui Alexis de Tocqueville. „Nu zdrobește voințele, dar le înmoaie, le pliază și le dirijează; rareori te forțează să acționezi, dar se opune neîncetat oricărei acțiuni; nu distruge, împiedică să se nască; nu tiranizează, jenează, comprimă, enervează, stinge, plictisește”, scria un Tocqueville vizionar în 1835.

După breșa deschisă de Silicon Valley, China pare astăzi că preia ștafeta.

Așa cum subliniază sinologul Jean-François Billeter, în ciuda unui clișeu adesea vehiculat și întreținut de anumiți intelectuali, China nu este un univers „radical altfel”, străină Occidentului. Acest stereotip ne împiedică să sesizăm realitatea dialogului constant stabilit între cele două civilizații și tentativele lor comune de a defini modernitatea contemporană.

Nu trebuie să ne lăsăm înșelați nici de contextul actual și de emergența unui nou război rece între un Occident obosit și o Chină considerată prea periculoasă și arogantă. Societatea de control chineză inspiră și seduce. Mai mult, ea deschide piețe noi.

Și aici, în răspăr cu clișeul care descrie un soi de sistem unificat și tehno-totalitar, China a construit o variantă high-tech a „despotismului blând” tocquevillian, „absolut, amănunțit, ordonat, precaut și blând”, care mizează mai puțin pe constrângere cât pe incitarea consumeristă.