Covid-19. Prăpăd în România. Se cer măsuri de urgență. Azi, nu mai târziu, atenţie!
- Daniel Teodoreanu
- 3 noiembrie 2020, 13:31
În actualul context în care numărul cazurilor de Covid-19 a crescut semnificativ în România, Ministerul Sănătăţii a fost somat să ia măsuri pentru vaccinarea antigripală a tuturor persoanelor vulnerabile.
Bilanțul de marți, 3 noiembrie, privind COVID-19 a agitat apele în România, specialiștii ieșind să avertizeze populația că situația este la limita dezastrului.
Într-un comunicat de presă remis Agerpres, medicul şi senatorul USR, Adi Wiener, a solicitat ministrului Nelu Tătaru să schimbe urgent situaţia din prezent. Parlamentarul Uniunii Salvaţi România îşi doreşte ca oficialii Ministerului Sănătăţii să ia toate măsurile astfel încât să fie vaccinate antigripal în timp util toate persoanele din categoriile vulnerabile.
Adi Wiener atrage atenţia că deşi subordonaţii lui Nelu Tătaru declară că în ţară ajung tranşele de vaccin antigripal, dar şi că au fost comandate de două ori mai multe doze decât anul trecut, situaţia e cu totul alta. Medicii sunt cei care au scos la suprafaţă realitatea îngrijorătoare.
Medicii de familie nu au vaccin antigripal
Primii care acuză că lucrurile nu decurg aşa cum ar trebui cu privire la preţiosul vaccin antigripal sunt medicii de familie, care trebuie să facă faţă nemulţumirilor exprimate din ce în ce mai des şi mai vehement de propriii pacienţi. Oamenii vor să se vaccineze, dar nu au dozele la dispoziţie.
Chiar dacă doresc să-l cumpere, cei interesaţi nu pot face asta întrucât banalul vaccin antigripal nu poate fi găsit nici la farmaciile din România. Cu privire la acest subiect foarte delicat, statisticile oficiale arată că până la 25 octombrie au fost vaccinate antigripal doar 323.098 persoane din grupele de risc.
Vaccinate cu cu vaccin antigripal distribuit de Ministerul Sănătăţii, ai cărui reprezentanţi au anunţat că România a achiziţionat 3 milioane de doze de vaccin antigripal. Dintre acestea, până la ora actuală au fost livrate circa 900.000. Despre restul se ştie că ar urma să ajungă în cursul lunii noiembrie.
Ce se întâmplă în alte ţări din UE?
În comunicatul de presă, medicul şi senatorul USR a propus spre comparaţie strategiile adoptate în Belgia, Austria şi Ungaria. Astfel, tot 3 milioane de vaccinuri a cumpărat şi Ministerul Sănătăţii din Belgia, ţară cu 12 milioane de locuitori. La rândul lor, autorităţile din Austria, stat cu mai puţin de 9 milioane de locuitori, au achiziţionat 1,25 milioane de doze. Ungaria, cu o populaţie la jumătate faţă de România, a decis să cumpere 1,3 milioane de doze de vaccin antigripal.
„Este esenţial să fie vaccinate toate categoriile vulnerabile: cadre medicale, femei însărcinate, persoane peste 65 de ani, copii, bolnavi cronici, etc. Pe de o parte, e greu de distins clinic între gripă şi COVID-19 şi vor fi confuzii.
Pe de alta, vom ajunge să internăm concomitent bolnavi de gripă şi de noul coronavirus în spitale Covid-19, astfel că vom îmbolnăvi de gripă pacienţii care au doar Covid-19”, a transmis Adi Wiener.
Atenţionare de la Comisia Europeană
Cu privire la situaţia legată de lipsa vaccinului antigripal în România, trebuie amintit că mai-marii de la Comisia Europeană au transmis o atenţionare Guvernului României în urmă cu mai puţin de două săptămâni. Cea care a făcut-o este comisarul european pentru Sănătate, Stella Kyriakides.
În sezonul 2019-2020, Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile a declarat 73 de decese confirmate cu virusul gripal. Numărul este de aproape 3 ori mai mic decât cel înregistrat în sezonul anterior. Totuşi, având în vedere cele semnalate anterior, sezonul 2020-2021 ar putea arăta mult mai rău dacă nu se iau măsuri cât mai repede.