Medic. Sursa foto: dreamstime.com
Din cuprinsul articolului
Medicii de familie din județul Timiș au anunțat că vineri, 14 februarie, nu vor efectua consultații pentru problemele de sănătate care nu sunt urgente. Reacția lor vine în urma nefuncționării sistemului informatic al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
Medicii de familie afirmă că pacienții sunt nevoiți să aștepte ore întregi pe holurile cabinetelor medicale din cauza nefuncționării sistemului informatic al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
„Nici până la această dată nu s-au remediat problemele de funcţionare ale Platformei informatice din asigurările de sănătate, în consecinţă, vineri, 14 februarie 2025, nu se fac consultaţii pentru afecţiunile care nu reprezintă o urgenţă”, a transmis Patronatul Medicilor de Familie din judeţul Timiş, într-un comunicat de presă, de joi.
Conform sursei menționate, protestul se desfășoară atât în județul Timiș, cât și la nivel național.
„Disfuncţionalităţile grave ale Sistemului Unic Integrat (
SIUI) cauzează prejudicii atât pacienţilor, cât şi furnizorilor de servicii din asistenţa medicală primară. Din cauza acestor probleme, pacienţii noştri sunt nevoiţi să aştepte ore întregi pe holurile cabinetelor, în contextul epidemiologic actual, sănătatea şi aşa precară a acestora fiind pusă în pericol. Deşi noi, medicii de familie, nu avem nicio culpă în ceea ce priveşte lipsa de funcţionalitate a SIUI, suportăm consecinţele, fiind puşi în imposibilitate de a acorda servicii medicale către pacienţi”, se mai transmite în comunicat.
Medicii de familie afirmă că nu pot încheia raportările pentru activitatea din luna ianuarie 2025 și nu pot determina calitatea de asigurat a pacienților în momentul în care aceștia se prezintă la cabinete.

Sursa foto: Arhiva EVZ
„Această stare de fapt afectează grav activitatea medicilor de familie şi îi supun presiunii de a refuza acordarea serviciilor medicale pacienţilor care au nevoie urgent de aceste servicii. În toată ţara, medicii de familie nu pot emite prescripţii medicale întrucât acestora nu li se pot descărca seriile, iar pacienţii sunt privaţi de servicii de asistenţă medicală la care au dreptul. Răbdarea pacienţilor şi a medicilor de familie a ajuns la limită, întrucât situaţia aceasta se repetă în fiecare lună în perioada raportărilor şi singurii care plătesc sunt pacienţii şi medicii de familie”, mai spun medicii de familie.
Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) din domeniul medical întâmpină din nou probleme de funcționare, iar medicii semnalează că acest lucru afectează serviciile oferite pacienților, generând timpi de așteptare mari în cabinete și farmacii.
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunțat, miercuri seară, că în perioada în care Platforma Informatică din Asigurările de Sănătate (PIAS) nu este disponibilă, asigurații pot beneficia de servicii medicale, medicamente, materiale sanitare specifice și dispozitive medicale prin intermediul procedurilor off-line.