Coronavirusul a lovit la Casa Albă. Este alertă în jurul președintelui Joe Biden
- Andrei Ilinca
- 1 noiembrie 2021, 08:19
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, a anunţat duminică că a fost testată pozitiv cu coronavirus la câteva zile după ce a decis să nu participe la călătoria europeană a preşedintelui american Joe Biden deoarece membrii familiei sale au contractat virusul, informează AFP.
Într-o declaraţie, Psaki a informat că după ce a fost testată negativ de mai multe ori în timpul săptămânii, duminică rezultatul testului a fost pozitiv.
"Deşi nu am avut un contact personal apropiat cu preşedintele sau cu înalţi oficiali ai Casei Albe de miercuri şi am fost testată negativ timp de patru zile după ultimul contact, dezvălui testul pozitiv de astăzi de dragul transparenţei", a mai explicat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe.
Față în față cu Joe Biden
"Când l-am văzut ultima dată pe preşedinte marţi, eram aşezaţi afară la o distanţă de peste un metru şi purtam măşti".
Jen Psaki a mai declarat că, datorită vaccinului, are doar simptome uşoare şi lucrează de acasă, adăugând că va rămâne în carantină timp de zece zile după care va face un alt test înainte de a reveni la Casa Albă.
Preşedintele Joe Biden, în vârstă de 78 de ani, aflat duminică la Roma pentru summitul G20 şi luni la Glasgow pentru summitul COP26 privind schimbările climatice, a primit doza de rapel a unui vaccin anti-COVID-19 în luna septembrie.
Mulţi americani continuă să fie refractari la vaccinarea anti-COVID-19 şi doar 58% dintre ei sunt complet vaccinaţi, în contextul în care Statele Unite au înregistrat peste 745.000 de decese din cauza pandemiei. Oficialii americani din domeniul sănătăţii au aprobat vaccinuri de rapel pentru Moderna, Pfizer şi Johnson & Johnson.