Coreea de Nord, noi amenințări pe fondul exercițiilor comune SUA-Coreea de Sud

Coreea de Nord, noi amenințări pe fondul exercițiilor comune SUA-Coreea de Sudconflict Coreea de Nord vs Coreea de Sud / Sursa foto: dreamstime.com

Coreea de Nord a condamnat, luni, exercițiile militare comune între Statele Unite și Coreea de Sud, considerându-le o „provocare” și avertizând cu privire la riscul unui conflict, care ar putea fi declanșat de „o singură lansare accidentală”. Aceasta declarație a venit la câteva zile după ce aviația din Seul a bombardat din greșeală un sat aflat pe teritoriul sud-coreean.

Coreea de Nord avertizează asupra riscului unui conflict din cauza exercițiilor

„Acesta este un act periculos de provocare care agravează situaţia din peninsula coreeană şi ar putea declanşa un conflict între cele două părţi cu o singură lovitură accidentală”, a precizat Ministerul de Externe de la Phenian.

Exercițiul comun între Washington și Seul, denumit „Freedom Shield 2025”, va începe luni și va include sesiuni de „antrenamente live, virtuale și pe teren”, conform unui comunicat emis de Statele Unite ale Americii. Exercițiul se va desfășura până la data de 21 martie.

Colaborarea militară între Statele Unite și Coreea de Sud provoacă, de obicei, reacții negative din partea regimului din Coreea de Nord, care consideră aceste exerciții drept o pregătire pentru o invazie. Ca răspuns, autoritățile nord-coreene desfășoară adesea teste cu rachete.

Incidentul din Coreea de Sud

Exercițiul are loc după ce, pe 6 martie, două avioane de vânătoare ale forțelor aeriene sud-coreene au lansat accidental opt bombe asupra unui sat, în cadrul unui antrenament comun cu forțele americane.

În urma incidentului, cincisprezece persoane, printre care civili și personal militar, au fost rănite, conform declarațiilor Agenției Naționale de Pompieri din Coreea de Sud.

Relațiile dintre cele două țări, tot mai slabe

Relațiile dintre Phenian și Seul sunt din ce în ce mai slabe, după ce Nordul a lansat anul trecut o serie de rachete balistice, încălcând sancțiunile impuse de ONU. Din punct de vedere tehnic, cele două Corei rămân în stare de război, întrucât conflictul din perioada 1950-1953 s-a încheiat printr-un armistițiu și nu printr-un tratat de pace.

Statele Unite au trimis un număr mare de soldați în Coreea de Sud, pentru a asigura protecția Seulului în fața amenințărilor din partea Phenianului. Exercițiile „Freedom Shield” reprezintă una dintre cele mai mari activități de pregătire militară comună anuală între cele două națiuni.

Săptămâna trecută, Phenianul a condamnat „provocările politice și militare” ale Washingtonului, ca reacție la vizita portavionului american cu propulsie nucleară USS Carl Vinson în portul Busan, din Coreea de Sud.