Copil de doi ani, abandonat de părinți pe calea ferată

Copil de doi ani, abandonat de părinți pe calea ferată

Un băiețel de doi ani a fost părăsit pe linia ferată, în Gara de Sud a Timișoarei. El a fost salvat, ieri, de o timișoreancă, după ce mecanicul locomotivei trenului în care se afla și care ajungea în stație l-a observat la timp și a apucat să frâneze.

Speriat, murdar, cu capul spart, așa a fost găsit micuțul. „Copilul era pus pe șinele de tren. Avea și capul spart. Norocul lui a fost că trenul a oprit”, spune Doris Neda, femeia care l-a recuperat pe prunc din fața trenului și care a sunat la 112. Apoi, a așteptat venirea Poliției. Oamenii legii au decis transportarea de urgență a micuțului la spital, pentru îngrijiri medicale.

Bietul de el nu reușea să scoată niciun sunet, se uita siderat la oamenii care se agitau în jurul lui. În timp ce i se puneau copci la rana de la cap, poliția a descoperit familia micuțului. „Am sancționat părinții cu câte 500 de lei, pentru nesupravegherea copilului”, ne-a declarat Ionuț Bocancea, de la IPJ Timiș. Cei doi, mama de 28 și tatăl de 27 de ani, sunt de etnie romă și locuiesc fără forme legale în apropierea gării, ei fiind din județul Sălaj. A urmat vizita asistenților sociali de la Protecția Copilului.

Mama nu era acasă. Aceștia nu prea s-au înțeles cu tatăl, care le-a spus că femeia a plecat în altă parte cu ceilalți doi copii, după niște acte. Tot el a mai indicat adresa unde ar locui, dar la verificările de la fața locului s-a dovedit că nu e adevărat. „În aceste condiții, prioritatea noastră a fost securizarea copilului. S-a instituit plasament de urgență la un asistent maternal profesionist și continuăm investigațiile pentru a vedea care e și starea celorlalți frați”, a declarat Smaranda Marcu, purtătoarea de cuvânt a instituției. 

Ne puteți urmări și pe Google News