Controalele lui Piedone la spitale, ilegale, acuză Cârstoiu
- Dragoș Lefterescu
- 24 februarie 2025, 14:31
Piedone. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EECMedicii de la spitalele din București la care Piedone, pus recent șef ANPC de Marcel Ciolacu, s-a dus în control, spun că acesta nu cunoaște legea și că nu are voie să facă astfel de acțiuni. Mai mult, atât managerul Spitaului Universitar de Urgență București (SUUB), Cătălin Cârstoiu, cât și un medic de la Elias, au relatat despre metodele dubioase prin care Piedone a ales să intre în aceste unități medicale.
„Abordare neconformă” a lui Piedone
Directorul SUUB, fost candidat la Primăria Capitalei, a povestit că echipa de control a lui Piedone a pătruns în spital pe poarta din spate, sub pretextul livrării unui colet, ceea ce sugerează o abordare neconformă cu procedurile standard impuse de lege ANPC.
„Să vă povestesc ceva…. Astăzi, o dubă cu geamuri fumurii intră furtunos, utilizând poarta din dos a Spitalului Universitar, să ducă „un colet” la bucătăria spitalului. Ce era «coletul»? Era ANPC… și dl Cristian Popescu Piedone.
După o vizită furtunoasă, ca în „Acceleratul” lui George Topârceanu, dl Piedone m-a sunat și m-a felicitat pentru modul în care preparăm hrana, pentru aspectul ei, pentru echipamente, infrastructură și curățenie”, a scris Cătălin Cîrstoiu, managerul Spitalului Universitar Central, pe Facebook.
„SUUB pregătește, cu 15 oameni, 1.100 de porții de mâncare, structurate în 25 de meniuri, de trei ori pe zi. Și chiar m-a preocupat această bucătărie, împreună cu colegii mei și Codin Maticiuc făcând tot posibilul să fie condiții civilizate. Bucătăria asta funcționează din 2010, când am renunțat la serviciile de catering”, a mai explicat medicul.
„Piedone a luat-o razna”, acuză un medic de la Elias
Un control asemănător a făcut Piedone și la Spitalul de Urgență Elias din București, iar un medicul pe nume Laur Daska a relatat totul pe Facebook.
„Piedone a luat-o razna… A început să intre în unități sanitare… azi a dat buzna în Spitalul Elias. Domnul nu cunoaște legea… și acum vrea să-și reconstruiască imaginea intrând abuziv în unități sanitare unde jurisdicția o au DSP-urile.
Aș vrea să văd cum bodiguarzii își fac datoria rezolvându-i excesul de testosteron și dependența de dopamină printr-o atitudine corectă și hotărâtă. Micul Trump de Dâmbovița ar trebui să dea un examen legislativ și cred că și psihiatric… Vedem că între perfecțiune și nebunie este un mic pas”, a scris medicul.
Piedone ar fi încercat să intre ilegal și la Spitalul Colentina, însă acolo i s-a refuzat accesul și a fost chemată poliția pentru a clarifica situația, iar concluzia a fost că ANPC nu poate intra în spital fără autorizația necesară.
Specialiști în drept: Acțiunile lui Piedone, ilegale și abuzive
Reamintim că, pe 22 februarie 2025, Piedone a anunțat că a făcut controale inopinate la cantinele unor spitale din București, printre care Spitalul Universitar de Urgență Elias și Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB).
Acțiunile noului șef ANPC au stârnit mari controverse, unii specialiști în drept spunând direct că acestea sunt ilegale, un abuz în serviciu și mai degrabă propagandistice decât benefice pentru pacienți.
ANPC a susținut, în urma controlului de la SUU Elias, că s-ar fi constatat deficiențe precum utilizarea de pâine feliată expirată și folosirea unui amestec de margarină și ulei vegetal pentru prăjirea alimentelor, deși margarina este interzisă să fie procesată termic. Ca urmare, oamenii lui Piedone au amendat spitalul cu 30.000 de lei.
Cârstoiu: ANPC nu are competența legală
Managerul SUUB, Cătălin Cîrstoiu, a mai explicat că ANPC nu are competența legală de a efectua astfel de controale în unitățile sanitare. Medicul a mai arătat că, în contextul unei alerte epidemiologice, accesul în bucătăriile spitalelor trebuie strict reglementat și că astfel de intervenții pot perturba activitatea medicală.
Conform Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, responsabilitatea pentru asigurarea sănătății publice revine Ministerului Sănătății și direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București.
Acestea sunt instituțiile abilitate să efectueze controale în unitățile sanitare, inclusiv în ceea ce privește blocurile alimentare ale spitalelor. Astfel, intervenția ANPC în acest domeniu poate fi considerată o depășire a atribuțiilor legale.