Cristian Popescu Piedone, carieră controversată. De la răsturnat tarabe la candidat pentru PMB

Cristian Popescu Piedone, carieră controversată. De la răsturnat tarabe la candidat pentru PMBSursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Cristian Popescu Piedone, care a anunțat că va candida la Primăria Capitalei, a avut o carieră controversată. El a fost condamnat la închisoare în dosarul Colectiv și criticat de mulți bucureșteni.

Cristian Popescu Piedone a lucrat în administrația locală din 1996, fiind consilier local la Primăria Sectorului 5. La începutul anilor 2000, a devenit inspector la Primăria Sectorului 6 și mergea în piețe, unde distrugea lăzile cu zarzavaturi ale femeilor de la țară care vindeau direct pe stradă.

De la tarabe răsturnate la permisul luat într-o zi

Piedone a fost filmat în perioada 2001-2002 răsturnând butoaie de vin prin piețe, acuzându-i pe vânzători că nu au actele în regulă sau că își amplasaseră marfa în locuri nepermise. O perioadă, presa a scris că Piedone face propagandă.

Apoi, acesta s-a mutat temporar în comuna Priboieni din Argeș și și-a luat permisul auto la toate categoriile în aceeași zi. Ulterior, au fost constatate nereguli privitoare la viza de flotant făcută în 2007, motiv pentru care Piedone a rămas fără carnet în 2009.

Cristian Popescu-Piedone

Cristian Popescu Piedone. Sursa foto: Facebook

În 2020, Libertatea a scris că primăria Sectorului 4, condusă acum de Daniel Băluță, considerat „mâna dreaptă a lui Piedone”, și-a transformat poliția locală într-o armată privată, unde sunt angajate inclusiv personaje apropiate de clanurile mafiote.

Robert Nica, liderul Clanului Sportivilor, a ajuns interlop imobiliar. Începute pe vremea lui Piedone și continuate de Băluță, afacerile imobiliare deținute de interlopi „sunt marcă înregistrată a sectorului 4, de unde vin banii care se duc la poliție, la procurori și la toți cei care închid ochii”, a susținut atunci un om din interiorul primăriei pentru Libertatea.

Cristian Popescu Piedone

Sursa foto: INQUAM_Photos

În perioada 2008-2015, Piedone a fost votat de două ori primar al Sectorului 5. El și-a dat însă demisia la câteva zile după tragedia din Clubul Colectiv, produsă pe 30 octombrie 2015. În septembrie 2020, a devenit noul primar al sectorului 5, cu 27% dintre voturile bucureștenilor din acel sector.

Cristian Popescu Piedone, condamnat

În mai 2022, la aproape șapte ani de la incendiul în care au murit 65 de oameni, Piedone a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la 4 ani închisoare pentru abuz în serviciu, jumătate față de pedeapsa din prima instanță. El a fost acuzat că a eliberat acordul de funcționare și autorizația de funcționare, deși clubul nu era autorizat pentru securitatea la incendiu.

Cristian Popescu Piedone va candida la Primăria Capitalei

În iunie 2023, Piedone a fost eliberat prin decizia Curții Supreme, după ce a executat un an și o lună de închisoare și s-a întors la Primăria Sectorului 5. Pe 25 februarie 2024, el a anunțat că va candida la alegerile pentru Primăria Capitalei, programate pe 9 iunie, din partea formațiunii din care face parte Partidul Umanist Social Liberal.

În cea mai recentă declarație de avere, din 2023, Piedone a trecut 4 terenuri în suprafață totală de aproape 2.000 de metri pătrați, o casă de 73 de metri pătrați și 5 mașini vechi sau de epocă, este vorba despre 3 Cadillac (modele 1968, 1973 și 1974), un Oldsmobile (model 1959) și un Mercedes (model 1996).

„Ce ar vrea un cetățean simplu? Lăsați cu cinstea! Cinstit nu este nimeni, despre ce vorbim? Nu există! Familia mea deține o societate. Astăzi este administrată de soacra mea. Are un manager bun, este pe numele ei, dar a fost pe numele copiilor, până când Vlad a devenit deputat. Avem două restaurante, iar după tragedia din Colectiv luăm doar chirii. Avem mai multe mașini de epocă pe care le închiriem pentru evenimente”, a explicat el pe 25 februarie.