Controale la frontierele Schengen. Decizie în Parlamentul European

Controale la frontierele Schengen. Decizie în Parlamentul EuropeanSchengen / sursa foto: dreamstime.com

Comisia pentru libertăți civile a Parlamentului European (LIBE) a votat miercuri pentru implementarea treptată a Sistemului Intrare-Ieșire (EES) la frontierele externe ale Uniunii Europene, conform unui comunicat al legislativului european. Membrii LIBE au aprobat, cu 54 de voturi pentru, două împotrivă și 10 abțineri, un proiect de propunere pentru lansarea graduală a EES la granițele externe ale UE, informează Agerpres.

EES va colecta informații despre cetățenii țărilor terțe

Odată ce va deveni operațional, sistemul va colecta informații despre cetățenii țărilor terțe, inclusiv date biometrice precum imagini faciale și amprente, la intrarea și ieșirea din spațiul Schengen, pe baza vizelor de scurtă ședere.

Această măsură are ca scop îmbunătățirea securității și accelerarea procesului de control la trecerea frontierei pentru cetățenii țărilor terțe.

Perioada de implementare a EES poate fi suspendată temporar

Perioada de implementare treptată a EES poate fi suspendată temporar în cazul în care timpii de așteptare devin excesivi sau apar probleme tehnice, conform documentului.

Conform legislației propuse, Comisia Europeană va decide când va începe perioada de 180 de zile în care statele membre ale UE vor implementa treptat EES la frontierele lor. În prima zi a acestei perioade, se preconizează că cel puțin 10% din trecerile de frontieră vor fi înregistrate în noul sistem, proporția urmând să ajungă la 50% în a 90-a zi și la 100% la finalul celor 180 de zile.

Parlamentul European

Parlamentul European / sursa foto: dreamstime.com

EES va marca, pentru prima dată, colectarea sistematică a datelor biometrice, inclusiv imagini faciale și amprente, la frontierele externe ale UE. Se așteaptă ca, după implementarea EES, să se reducă numărul încălcărilor regulilor de intrare în UE.

Călătorii din afara UE, înregistrați pentru a intra în spațiul comunitar

Acest sistem automat va înregistra călătorii din afara UE care nu necesită viză pentru a intra în spațiul comunitar. Vor fi colectate informații precum numele, amprentele, scanările faciale, precum și data și locul intrării sau ieșirii din zona Schengen.

Călătorii vor trebui să își scaneze pașapoartele sau alte documente de călătorie la un chioșc automatizat de tip self-service înainte de a traversa frontiera. Această procedură va înlocui actuala ștampilare manuală a pașapoartelor pentru vizitatorii din spațiul Schengen care nu sunt cetățeni ai UE sau ai țărilor Schengen.