Conflictul Prodan-Reghecampf se decide la INML. Tehnicianul s-a dus să își scoată certificat medico-legal
- Andra Puiu
- 27 septembrie 2022, 17:13
Bătaia dintre Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan e departe de a se fi încheiat. După ce și-au împărțit pumni în plină stradă, antrenorul și impresara au ajuns să se războiască și în certificate medico-legale.
Anamaria Prodan a ajuns la INML, Institutul Național de Medicină Legală, de unde a plecat șchiopătând și cu o mână în ghips, luni, 26 septembrie. La patru zile după bătaia în stradă cu fosta soție, Laurențiu Reghecampf a mers și el, marți dimineața, 27 septembrie, la INML pentru a-și scoate certificat medico-legal. Certificatul tehnicianului este pentru ochiul vânăt. Cu toate acestea, antrenorul nu a dorit să dea declarații presei.
Impresara și fostul ei soț Laurențiu Reghecampf, s-au luat la bătaie vineri seara în stradă. Ulterior, cei doi au ajuns împreună la secția de poliție. După audieri, foști soți au obținut ordine de protecție din partea autorităților. Mai mult decât atât, Reghe și Anamaria Prodan sunt așteptați la Judecătoria Buftea pentru prelungirea ordinelor de protecție, miercuri, 28 septembrie, potrivit RomâniaTV.
Anamaria Prodan s-a dus la INML
După ce a plecat de la INML, impresara a fost văzută având mâna și piciorul în ghips. După vizita la institut, Anamaria Prodan a mers în aceeași zi și la Spitalul Floreasca. Încă nu se știe ce diagnostic i-au pus medicii impresarei și nici cât de grave sunt loviturile pe care le-a suferit ca urmare a bătăii cu fostul soț.
Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf s-au luat vineri seara la bătaie și și-au împărțit pălmi, pumni și picioare. Totul a fost filmat de șoferul impresarei. Conflictul s-a finalizat la secția de poliție. Cu toate acestea, impresara se pare că a depus o plângere la Poliție împotriva lui Laurențiu Reghecampf încă din luna februarie a acestui an. Femeia a făcut acest demers pentru că se simțea amenințată de fostul soț.
În același timp, și Reghe a fost surprins cu vânătăi pe față. Conflictul între cei doi ar fi izbucnit după ce impresara a aflat că la botezul noului fiul al antrenorului vor participa mai mulți prieteni comuni. Așadar, ea a decis să le scrie acestora și să-l denigreze pe antrenor. În mesajele transmise impresara ar fi aruncat mai multe cuvinte urâte la adresa fostului ei soț.