Condițiile PNL pentru a vota un tehnocrat, dezvăluite de Bolojan

Condițiile PNL pentru a vota un tehnocrat, dezvăluite de BolojanBolojan. Sursa foto: Captură video

Președintele PNL, premierul demis Ilie Bolojan, a declarat că partidul său ar putea vota unguvern condus de un tehnocrat, dar numai cu câteva condiții.

Afirmațiile au fost făcute în contextul negocierilor politice de după votul din Parlament și al discuțiilor privind formarea unui nou Executiv.

Bolojan a confirmat că a discutat cu președintele Nicușor Dan inclusiv despre posibilitatea desemnării unui premier tehnocrat, fără a oferi însă detalii suplimentare despre această variantă.

PNL condiționează sprijinul pentru viitorul guvern

Liderul liberal a precizat că partidul va analiza trei elemente înainte de a lua o decizie politică: persoana desemnată pentru funcția de prim-ministru, programul de guvernare și componența cabinetului.

Potrivit lui Bolojan, aceste condiții sunt esențiale în contextul actualei configurații parlamentare, după ce votul de miercuri din Parlament a arătat dificultatea construirii unei majorități stabile.

Întrebat dacă ar accepta din nou o nominalizare pentru funcția de premier, Ilie Bolojan nu a exclus această posibilitate, însă a admis că scenariul este puțin probabil din cauza „aritmeticii parlamentare”.

Relația cu președintele Nicușor Dan

Premierul demis a respins ideea unei deteriorări a relației cu șeful statului și a susținut că dialogul dintre Guvern și Președinție a rămas unul instituțional.

„Relațiile au fost întotdeauna normale, în cadru instituțional”, a declarat Ilie Bolojan.

sursa: Facebook

Acesta a explicat că discuțiile cu președintele Nicușor Dan au avut loc pe baza unor agende clare și au rămas în zona formală a colaborării dintre instituții.

Legea salarizării și presiunea asupra bugetului

În aceeași intervenție, Ilie Bolojan a abordat și tema Legii salarizării unitare, unul dintre angajamentele asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Potrivit acestuia, adoptarea legii este legată de accesarea unor granturi europene de peste 700 de milioane de euro. Bolojan a afirmat că responsabilitatea elaborării proiectului revenea Ministerului Muncii, însă mai multe guverne au amânat prezentarea reformei.

Liderul PNL a spus că există două probleme majore în discuția privind salarizarea din sectorul public. Prima este presiunea pentru majorări salariale și acordarea de sporuri suplimentare.

A doua ține de capacitatea bugetară a statului.

„Cât ne permitem să dăm, pentru că avem printre cele mai mici venituri la buget, dar printre cele mai mari salarii”, a explicat Ilie Bolojan.

Acesta a adăugat că România a convenit cu instituțiile europene o majorare a anvelopei salariale, însă plafonul negociat nu poate depăși 8%.