România primește 16,68 miliarde de euro prin programul SAFE. Guvernul anunță pașii următori

România primește 16,68 miliarde de euro prin programul SAFE. Guvernul anunță pașii următoricomisia europeana / sursa foto: dreamsime.com

Guvernul a anunțat, joi seară, că salută aprobarea de către Comisia Europeană a aplicației depuse de România pentru finanțare prin Programul SAFE (Security Action for Europe). „Până în 2030 România trebuie să valorifice această oportunitate prin finalizarea achiziţiilor”, a anunțat Guvernul, într-un comunicat.

Care sunt pașii următori

Potrivit comunicatului emis, proiectele incluse în aplicația depusă de România vor fi făcute publice în cursul săptămânii viitoare. Sursa citată precizează că România beneficiază de o alocare de 16,68 miliarde de euro, a doua ca valoare din Programul SAFE.

„După aprobarea Comisiei Europene, Consiliul urmează să adopte deciziile de punere în aplicare, iar ulterior, Comisia va finaliza acordurile de împrumut, primele plăţi urmând să fie efectuate în martie 2026. Aplicaţia României a fost aprobată astăzi alături de planurile depuse de Belgia, Bulgaria, Danemarca, Spania, Croaţia, Cipru, Portugalia. Mulţumim pentru efort colegilor din grupul SAFE şi celor din Cancelaria Prim-Ministrului, care au asigurat munca de secretariat. Până în 2030 România trebuie să valorifice această oportunitate prin finalizarea achiziţiilor”, se arată în documentul citat.

Bolojan: „Este o etapă importantă în eforturile Europei de a-şi consolida securitatea”

Pe același subiect, premierul Ilie Bolojan a transmis, joi seară, într-o postare pe Facebook, că printre proiectele care vor beneficia de finanțare prin SAFE se află autostrăzile din Moldova, Pașcani–Suceava–Siret și Pașcani–Iași–Ungheni.

„De asemenea, pe baza acestor finanţări, ne vom întări industria de apărare prin investiţii, transfer de tehnologie militară şi crearea de noi locuri de muncă. Proiectele vor contribui la dezvoltarea infrastructurii militare şi civile, la dotarea armatei române cu echipamente moderne de apărare şi la creşterea securităţii ţării noastre. Aceasta este o etapă importantă în eforturile Europei de a-şi consolida securitatea”, a scris premierul.

Regulamentul SAFE, adoptat anul trecut

Regulamentul SAFE a fost adoptat pe 27 mai 2025, ca parte a Strategiei „Pregătire 2030”, un pachet de apărare care oferă statelor membre ale UE instrumente financiare pentru stimularea investițiilor în capabilități de apărare.

Instrumentul SAFE (Security Action for Europe) reprezintă un mecanism financiar temporar al Uniunii Europene, cu un buget de 150 de miliarde de euro, acordat sub formă de împrumuturi în condiții avantajoase.