Cod portocaliu de vânt puternic în mai multe județe. A fost emis un mesaj RO-Alert pentru populație

Cod portocaliu de vânt puternic în mai multe județe. A fost emis un mesaj RO-Alert pentru populație

A fost emis cod portocaliu de către Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru mai multe județe. Meteorologii atenționează populația că rafalele de vânt pot ajunge la viteze de 70-90 km/h. În acest context, a fost transmis și un mesaj Ro-Alert.

Cod portocaliu de vânt cu rafale până la 90 km/h

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod portocaliu de vânt pentru județele Constanța și Tulcea. În această perioadă, se așteaptă intensificări semnificative ale vântului, cu rafale ce pot atinge viteze de 70-90 km/h. Codul portocaliu este valabil pentru cele două județe între orele 17:30 și 19:30.

Ca urmare a atenționării meteorologice de cod portocaliu, pe 10 aprilie 2025 a fost transmis un mesaj RO-Alert pentru a informa și proteja populația din localitățile Turda, Câmpia Turzii, Viișoara, Mihai Viteazu, Tritenii de Jos, Cojocna, Ceanu Mare, Luna, Feleacu, Moldovenești, Călărași, Săndulești, Tureni și Ploscoș.

Recomandări pentru cetățeni

ISU a emis o serie de sfaturi pentru cetățenii din zonele afectate:

  • Evitați deplasările în aer liber în perioada avertizată,
  • Nu staționați sub copaci, stâlpi de electricitate sau în apropierea panourilor publicitare și a construcțiilor provizorii,
  • Asigurați ușile, feroneria, precum și obiectele de pe balcoane sau terase care ar putea fi luate de vânt,
  • Parcați autoturismele la distanță de copaci sau de structuri instabile,
  • Urmăriți mesajele transmise prin sistemul RO-ALERT, postările autorităților locale și buletinele meteo actualizate.
  • În caz de urgență, apelați numărul unic 112,
  • Vă recomandăm să rămâneți calmi, prudenți și să respectați indicațiile autorităților.
Ro Alert

Cod portocaliu de vreme rea. Mesaj Ro Alert

Cod portocaliu pentru mai multe județe

Meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie au extins avertizările de vreme severă pentru întreaga țară. Un cod portocaliu de vânt puternic și viscol este în vigoare în 22 de județe, iar vineri, mai multe județe se află sub cod galben.

Conform ANM, joi, 10 aprilie, între orele 12:00 și 23:00, în județele Mehedinți, Dolj și Olt se vor înregistra intensificări semnificative ale vântului, cu rafale ce pot atinge 70-90 km/h.

În Carpații Meridionali, Carpații de Curbură, Munții Banatului și local în Munții Apuseni, vântul va sufla cu putere, având viteze de 70-85 km/h. La altitudini de peste 1700 de metri, rafalele vor ajunge la 85-120 km/h, iar viscolul va fi puternic, cu vizibilitate extrem de redusă, sub 50 de metri, potrivit meteoromania.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News