Alertă meteo! Cod galben de ploi și vânt pentru 11 județe din țară

Alertă meteo! Cod galben de ploi și vânt pentru 11 județe din țară Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de ploi și vânt pentru 11 județe din țară. Atenționarea este valabilă pentru Satu Mare, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Hunedoara, Arad, Timiș și Caraș-Severin

Cod galben de ploi și vânt în 11 județe! În localitățile menționate regimul termic va fi caracterizat de instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin ploi torențiale însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla cu viteze de până la 60 de kilometri pe oră, iar izolat nu este exclus să apară grindina și vijeliile.

Avertizare meteo cod galben de vreme rea. Localitățile afectate de fenomene extrem

Sursa foto: Pixabay

Cod galben de ploi și pentru 11 județe din România

Cât despre cantitățile de apă, acestea vor oscila între 25 și 50 de l/mp, îndeosebi în nord-vestul teritoriului. Fenomene se vor semnala pe arii restrânse în centrul, nordul și estul țării dar și în zonele montane. Manifestări de instabilitate atmosferică vor continua și în cursul zilei de vineri, în special în zonele de sud, centru și est ale României. Avertizarea cod galben de ploi intră în vigoare astăzi, 14 septembrie ora 13:00 și expiră mâine la ora 10:00.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie toamna își intră ușor în drepturi. Vremea devine instabilă, iar temperaturile nocturne vor fi ceva mai mici decât cele raportate în ziua precedentă, dar se vor menține peste mediile multianuale.

Ne puteți urmări și pe Google News

În cursul după-amiezii de joi, în jumătatea vestică a țării, în nordul Moldovei dar și în arcul intracarpatic, meteorologii au anunțat vijelii și grindină de dimensiuni medii și mici. Ploile vor continua și pe durata nopții.

Prognoza meteo pentru 15 septembrie: instabilitate termică și vijelii

Alerta meteo este valabilă și vineri, 15 septemebrie până la ora 10:00. Instabilitatea termică se va muta în Oltenia și Muntenia dar și zonele montane înalte.

„În aceste zone, mai ales din a doua parte a zilei vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (viteze la rafală în general de 50-60 km/h) și izolat condiții de grindină.

Probabilitatea pentru cantități de apă însemnate, atât în intervale scurte de timp, cât și prin acumulare, va fi mai ridicată în Crișana, Maramureș, nordul Transilvaniei, precum și în zona Carpaților Occidentali și a Carpaților Orientali, unde pe alocuri vor fi peste 20-30 l/mp", a anunțat ANM.