Cod galben de inundații. Zonele vizate

Cod galben de inundații. Zonele vizateInundații. Sursa foto: Meteoplus/Facebook

Meteorologii au emis marți, 29 iulie, mai multe avertizări de Cod Galben pentru județele Caraș-Severin și Timiș, valabile în intervale scurte, începând cu ora 13:40 și până în jurul orei 16:00. Există risc de inundații în mai multe zone ale țării.

Cod galben de ploi și inundații

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, sunt așteptate fenomene de instabilitate atmosferică accentuată, caracterizate prin: averse torențiale ce pot acumula între 15 și 25 l/mp, descărcări electrice frecvente, intensificări ale vântului cu rafale de 45–55 km/h, grindină de mici dimensiuni, cu diametre între 1 și 3 cm.

ploi torențiale

ploi torențiale / sursa foto: dreamstime.com

Printre localitățile afectate se numără orașele Reșița, Caransebeș, Oțelu Roșu, Bocșa, Anina, precum și zeci de comune din județul Caraș-Severin. În județul Timiș, zona vizată cu precădere este comuna Victor Vlad Delamarina.

Ploi abundente în toată țara până miercuri

Instabilitatea atmosferică nu se limitează la Banat. Potrivit ANM, până miercuri, 30 iulie, în mai multe regiuni din țară – inclusiv Transilvania, Moldova, Maramureș, Muntenia și Dobrogea – sunt prognozate averse puternice, vijelii cu rafale ce pot depăși 70–80 km/h și grindină de dimensiuni medii sau mari, de peste 5 cm.

Cantitățile de apă vor fi semnificative în unele zone: 40–60 l/mp, cu vârfuri izolate de 80–90 l/mp. Aceste condiții pot favoriza formarea de viituri rapide și inundații locale, mai ales în zonele montane, a mai anunțat Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

inundatii, vremea

Inundații. Sursa foto. Facebook

Cod portocaliu și cod galben de inundații

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, în paralel, avertizări hidrologice pentru perioada 29 iulie, ora 12:00 – 30 iulie, ora 24:00.

  • Cod portocaliu de inundații pe râuri din: Harghita, Mureș, Bistrița-Năsăud, Alba, Cluj, Sibiu, Hunedoara, Covasna, Brașov, Vâlcea, Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea, Vaslui, Iași și Botoșani.
  • Cod galben hidrologic, valabil pentru cursuri de apă din 30 de județe, inclusiv Caraș-Severin, Timiș, Gorj, Argeș, Prahova, Ilfov, Dâmbovița, Galați și Tulcea.

Specialiștii avertizează asupra riscului de:

  • Scurgeri importante pe versanți,
  • Torenți și pâraie învolburate,
  • Viituri rapide pe râurile mici,
  • Depășiri ale cotelor de apărare, cu potențial de inundații locale.