COD GALBEN de averse și vijelii în Capitală și alte patru județe

COD GALBEN de averse și vijelii în Capitală și alte patru județe

Meteorologii au emis sâmbătă o avertizare nowcasting Cod galben de averse și vijelii pentru municipiului Bucuresti, jumătatea nordică a județelor Prahova, Buzău și Giurgiu precum și cea mai mare parte a județului Ilfov.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în zonele menționate se vor semnala frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, grindină de dimensiuni mici și medii, cantități de apă ce pot depăși local 20 — 25 l/mp.

Capitala a fost afectată și ieri de o furtună puternică. Doi copaci au fost doborâţi de vântul puternic şi cel puţin 8 autoturisme au fost serios avariate, trei semafoare s-au defectat din cauza ploii torențiale, la intersecția Ion Mihalache cu Titulescu, Piața Victoriei cu Lipscani, 1 Mai cu Strada Sibiu. De asemenea, s-au înregistrat două acumulări de apă pe Șoseaua Colentina, la pod, respectiv o refulare de canal în zona Suveica.

Ne puteți urmări și pe Google News