Dosarul Obamagate. Fostul avocat Kevin Clinesmith a fost condamnat la 12 luni de probațiune

Dosarul Obamagate. Fostul avocat Kevin Clinesmith a fost condamnat la 12 luni de probațiune

Fostul avocat FBI Kevin Clinesmith a fost condamnat la 12 luni de probațiune după ce a falsificat informații pentru a obține un mandat de supraveghere pentru un consilier al președintelui Trump.

Avocatul FBI Kevin Clinesmith a fost condamnat la 12 luni de probațiune.

El a fost acuzat că a fabricat probe pentru obținerea unui mandat de supraveghere a unui consilier din campania lui Trump. Acest mandate l-a vizat pe consilierul campaniei Trump, Carter Page. Acesta este un afacerist din industria petrolului, apropiat al fostului președinte Donald Trump.

Kevin Clinesmith a pledat vinovat după ce a fost confruntat cu acuzațiile federale aduse de procurorul Statelor Unite, John Durham. Un judecător federal l-a condamnat pentru falsificarea unui e-mail. Judecătorul a mai hotărât ca Clinesmith să presteze 400 de ore de muncă în folosul comunității.

Ne puteți urmări și pe Google News

Acuzațiile care au făcut ca Clinesmith să fie condamnat

Pe de altă parte, judecătorul districtual James Boasberg a apreciat că falsul a dus la una dintre erorile care au stat la baza solicitării ordinului de supraveghere. Acesta a descris falsul folosit de Clinesmith drept o „scurtătură inadecvată“. Boasberg a aprobat ordinul de supraveghere a lui Page și a declarat că fapta lui Clinesmith dăunează reputației instanței.

Pedeapsa primită de fostul avocat FBI a fost comentată de președintele Comisiei Judiciare a Senatului SUA, Lindsey Graham.

„Această pedeapsă banalizează ceea ce consider că este o încălcare incredibilă a obligațiilor față de Curte și față de poporul american“, a declarat Lindsey Graham, conform Tribuna românească.

Procurorii au cerut ca Kevin Clinesmith să fie condamnat la închisoare

Procurorii au pledat pentru o pedeapsă cu închisoarea în cazul lui Clinesmith. Aceștia au susținut că falsul comis de fostul avocat FBI este „asemănător furtului de identitate“. Potrivit spuselor acestora,  Clinesmith s-a prefăcut a fi persoana de legătură CIA și a produs un prejudiciu incomensurabil.

În fața judecătorilor, fostul Kevin Clinsemith a descris falsificarea e-mailului drept o „eroare critică de raționament“. El a concluzionat că a făcut rău exact instituțiilor pe care le admiră.

La rândul său, Carter Page, persoana prejudiciată a descris prejudiciul suferit ca urmare a supravegherii și a scurgerilor de informații guvernamentale. El a menționat că un prieten apropiat a rupt relațiile cu el, iar mass-media l-a descris drept agent rus. Cu toate acestea, Page nu a cerut ca Clinesmith să fie pedepsit cu închisoarea.

Prima persoană sub acuzare în ancheta procurorului John Durham

Kevin Clinesmith este prima persoană pusă sub acuzare în ancheta de care s-a ocupat procurorul John Durham. Investigația urmărește acțiunile de spionaj din 2016 și 2017 din campania și administrați lui Donald Trump. Atât John Durham, cât și procurorul general, William Barr, au spus că au motive să creadă că ancheta care îl viza pe șeful de la Casa Albă, nu era susținută legal.

Falsificarea mandatului de supraveghere, de către avocatul Kevin Clinesmith, a fost descoperit în luna decembrie a anului 2019.