Ciucu face apel la bucureșteni: Veniţi la vot, votaţi pozitiv şi raţional
- Emma Cristescu
- 7 decembrie 2025, 18:08
Ciprian Ciucu. Sursă foto: Inquam Photos / George CălinCandidatul PNL la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu, a lansat un apel către bucureșteni să meargă la vot și să își exprime opțiunea „pozitiv și rațional”.Liberalul a transmis un mesaj direct alegătorilor.
„Veniţi la vot! Nu pot ei manipula, cât putem noi vota! Veniţi la vot, votaţi pozitiv şi raţional”, a spus candidatul PNL.
Ciucu a criticat celelalte partide
Ciucu a criticat și modul în care alte partide prezintă cifrele în sondaje, susținând că acestea sunt false și că se repetă greșelile din trecut.
„Unele partide nu au învăţat nimic şi fac aceleaşi prostii pe care le-au făcut în ultimii 35 de ani de zile. Acum trimit «pe surse» cifre false şi ei ştiu asta. În acest moment suntem doar doi competitori cu şanse!”, a subliniat liberalul. El a adăugat că „restul e manipulare pentru a ţine alţi competitori, fără şanse, în viaţă”.
Apelul său vine în contextul în care scrutinul local pentru funcția de primar general al Capitalei este în plină desfășurare, iar atenția alegătorilor este maximă. Ciprian Ciucu a reiterat importanța participării la vot, considerând că implicarea directă a cetățenilor este cea mai eficientă împotriva tentativelor de manipulare.
Mesajul lui Vlad Voiculescu
În paralel, Vlad Voiculescu, consilierul președintelui Nicușor Dan și lider al USR București, a exprimat puncte de vedere similare privind corectitudinea sondajelor. Pe pagina sa de Facebook, Voiculescu a declarat că „sondajele apărute înaintea alegerilor pentru Primăria Capitalei au fost manipulate” și i-a îndemnat pe bucureșteni să iasă la urne.

Vlad Voiculescu Sursa foto: Facebook
Care sunt candidații la alegerile pentru Primăria București
- Cătălin Drulă (USR)
- Daniel Băluță (PSD)
- George Burcea (POT)
- Ciprian Ciucu (PNL)
- Ana Ciceală (SENS)
- Liviu Florea (PNȚMM)
- Gheorghe Macovei (PRM)
- Oana Crețu (PSDU)
- Mihai Lasca (PPR)
- Rareș Lazăr (PRA)
- Anca Alexandrescu (Alianța „Dreptate pentru București”)
- Dănuț Trifu (independent)
- Eugen Teodorovici (independent) – retras
- Gheorghe Nețoiu (independent)
- Vlad Gheorghe (independent) – retras
- Angela Negrotă (independent)
- Filip Titian (independent)


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.