Cine se face vinovat de pierderea a 600 de milioane de euro în contractul cu Pfizer. Analiza responsabilităților instituționale

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Una din întrebările puse în ultima vreme este cine se face vinovat de paguba de 600 de milioane de euro prin contractul cu Pfizer. Se aruncă răspunderea de la unul la altul. Pentru a analiza această situație strict din punct de vedere legal și procedural, independent de declarațiile politice sau de interpretările din textul prezentat, trebuie să ne raportăm la modul în care funcționează administrația publică centrală din România, legislația privind achizițiile publice, angajarea bugetului de stat și mecanismul european de achiziție a vaccinurilor.

Am realizat o clarificare a responsabilităților legale privind luarea deciziei de renegociere/opt-out pentru contractul cu Pfizer. Vorbim de perioada în care președintele României era Klaus Iohannis, prim-ministru era Nicolae Ciucă (PNL), iar ministrul Sănătății, Alexandru Rafila (PSD).

Contractul cu Pfizer, contextul european și angajarea Statului

Achiziția de vaccinuri anti-COVID-19 a fost realizată printr-un mecanism comun la nivelul Uniunii Europene. Comisia Europeană a negociat Acordurile de Achiziție în Avans (APA) în numele statelor membre.

Din punct de vedere legal, Comisia Europeană a acționat ca un mandatar, dar obligațiile financiare, plata dozelor, au revenit direct statelor membre.

Adevăratele mizele ale întâlnirii Trump-Xi. De ce a ales liderul american să meargă în China alături de mai mulți oameni de afaceri

Cât de periculoasă este prezența hantavirus pe teritoriul României? Ce spune Adrian Marinescu despre cazul de la Arad

Orice modificare a acestor contracte, inclusiv renegocierea, reducerea cantităților sau clauza de opt-out, reprezintă o modificare a unui angajament internațional cu un impact financiar major asupra bugetului de stat.

Cine avea dreptul legal să ia decizia

În arhitectura legală a statului român, decizia nu aparținea exclusiv și unilateral unei singure persoane, Ministerul de Finanțe sau Ministrul Sănătății, ci presupunea o procedură de validare interinstituțională, având în vedere sumele uriașe implicate și modul de reprezentare al statului român în Comisia Europeană, la nivel de președinte sau prim-ministru.

Dar aic nu poate fi invocată o responsabilitate a președintelui, întrucât din punct de vedere juridic și constituțional, Guvernul este cel care aprobă politicile publice majore și angajamentele financiare extraordinare ale statului român.

Pentru ca România să transmită o decizie oficială către Comisia Europeană prin care să modifice cantități, să refuze tranșe sau să accepte penalități de sute de milioane de euro, era obligatorie adoptarea unui act oficial la nivelul Executivului, de regulă, un Memorandum aprobat în ședința de Guvern.

Fără acest Memorandum aprobat de Prim-Ministru, niciun ministru nu are baza legală pentru a angaja sau a dezangaja financiar statul român într-un contract internațional de o asemenea magnitudine. Dacă ar fi făcut-o, ar fi comis un abuz în serviciu și o depășire a atribuțiilor.

Rolul Ministerului Sănătății

Ministerul Sănătății, ca organ de specialitate, are obligația legală de a iniția demersurile. Mai exact, specialiștii din minister trebuiau să redacteze Nota de Fundamentare / Memorandumul în care să expună opțiunile primite de la Comisia Europeană, consecințele fiecărei opțiuni și recomandarea tehnică.

Odată ce Guvernul ar fi aprobat Memorandumul, Ministrul Sănătății dobândea mandatul legal (împuternicirea) de a semna și de a transmite decizia statului român către Comisia Europeană. În lipsa unei decizii a Guvernului, Ministrul Sănătății are practic „mâinile legate” din punct de vedere procedural în relația externă, deoarece nu deține semnătura suverană pe bugetul statului fără acordul Executivului.

Alexandru Rafila. Sursa foto: Facebook/ Alexandru Rafila

Rolul Ministerului Finanțelor

Orice Memorandum cu impact bugetar, cum era plata sau neplata unor penalități/doze, trebuie să primească avizul Ministerului Finanțelor, pentru a certifica existența sau impactul asupra fondurilor publice și avizul Ministerului Justiției pentru legalitate, înainte de a intra pe masa Guvernului spre aprobare.

Marcel Boloș. Sursă foto: facebook.com/BolosIoanMarcel

Concluzie asupra mecanismului legal

Din punct de vedere strict juridic, lanțul de responsabilitate este următorul:

Ministerul Sănătății are obligația legală de a analiza situația, de a avertiza asupra termenelor și consecințelor și de a introduce la timp documentația în circuitul de avizare al Guvernului.

Cum s-a reflectat în fapte. Ministerul Sănătății și-a respectat obligația de a avertiza asupra termenelor. Pe 19 mai 2023, Ministrul Sănătății a notificat Guvernul în scris că „este necesară luarea unei decizii în regim de urgență”, semnalând că România era singurul stat care nu transmisese o opțiune. Totodată, au existat și evaluări de impact financiar, validate de comunicarea Ministerului Finanțelor (costul de aprox. 375 de milioane de euro).

Guvernul României, respectiv primul-ministru, are autoritatea și obligația legală de a tranșa subiectul, aprobând sau respingând Memorandumul, oferind astfel mandatul legal. Ministerul Sănătății execută mandatul primit și notifică decizia Comisiei Europene.

Cum s-a reflectat în fapte. Blocajul s-a produs la acest nivel. Conform documentului din 25 mai, se constată explicit „în lipsa unei decizii a Guvernului”. Asta înseamnă că Executivul (Prim-Ministrul), ca organ colegial, nu a cerut și nu a aprobat Memorandumul necesar care să reprezinte decizia suverană a statului și care să îi ofere Ministrului Sănătății mandatul legal de a refuza sau renegocia dozele.

Guvernul României, prin primul-ministru, nu a acționat la timp

Așadar, independent de afirmațiile celor implicați, decizia suverană aparținea Guvernului României, ca organ colegial.

Nicolae Ciuca. Sursa foto: George Călin/Inquam Photo

Ministrul Sănătății nu putea transmite opțiunea României către Comisia Europeană din proprie inițiativă, fără un mandat aprobat din partea Prim-Ministrului/Guvernului, deoarece ar fi încălcat legea responsabilității fiscal-bugetare și limitele mandatului său administrativ.

Cu toate acestea, obligația administrativă a Ministrului Sănătății era de a se asigura că a depus toate eforturile procedurale, note de fundamentare, informări oficiale repetate, pentru ca Guvernul să aibă pe masă elementele necesare luării deciziei înainte de expirarea termenului-limită impus de Bruxelles.