Cine este polițistul din Cluj Napoca prins la furat într-un magazin de bricolaj

Cine este polițistul din Cluj Napoca prins la furat într-un magazin de bricolaj

Un polițist de la Secția 4 din Cluj Napoca ar fi comis două furturi, în două zile consecutive.

Potrivit unor surse judiciare de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca, agentul de poliție, care a fost prins că fura din magazinul ”Leroy Merlin”, se numește I.R., în vârstă de 45 de ani.

Procurorii clujeni susțin că polițistul a fost prins după ce a fost efectuată o percheziție la domiciliul acestuia, unde au fost găsite cele două flexuri sustrase. Magistrații mai spun că polițistul a fost deferit justiției de șeful IPJ Cluj, comisarul șef Mircea Rus, care a dispus primul control în acest caz, după ce conducerea magazinului a sesizat conducerea poliției clujene.

Potrivit acelorași surse din anchetă, polițistul era de serviciu atunci când a furat cele două scule electrice și era îmbrăcat cu uniformă de poliție. ”Ancheta făcută din dispoziția șefului IPJ Cluj a demonstrat că agentul  avea o tactică anume, atunci când acționa. Camerele de luat vederi l-au surprins când a intrat și când a ieșit din magazin, sau chiar în interiorul acestuia. Avem probe că a studiat zonele de acoperire a camerelor și care erau unghiurile moarte. Cele două flexuri au dispărut și așa s-a născut bănuiala că persoana care le-a sustras era chiar polițistul”, a spus un anchetator.

IPJ Cluj a comunicat că a deschis o anchetă disciplinară, urmând ca împotriva polițistului să se dispună măsurile legale. "În cauză se continuă cercetările sub pentru furt, iar întrucât din verificările efectuate s-a stabilit faptul că persoana în cauză are calitatea de polițist, în paralel, se efectuează și o anchetă internă. Conducerea IPJ Cluj a dispus cercetarea disciplinarea a acestuia”, se arată într-un comunicat al Poliției.

Agentul I.R. a negat că ar fi comis cele două furturi.

Ne puteți urmări și pe Google News