Un editorial de Giulio Meotti pentru Gatestone Institute.

„La cinci ani după asasinatele de la Charlie Hebdo și Hyper Cacher, Franța a învățat să trăiască cu amenințarea islamistă”, scrie Yves Thréard, editor adjunct al Le Figaro.

„Nu trece o lună… fără ca un atac ucigaș cu răcnete de Allahu Akbar să aibă loc pe pământurile noastre… Dar care este rostul de a lupta împotriva efectelor islamismului dacă nu atacăm originile acestei ideologii a morții? În acest domeniu, însă, negarea continuă să se bată pentru întâietate cu naivitatea. Nimic nu s-a schimbat în ultimii cinci ani. Dimpotrivă.

„În numele diversității, al nediscriminării și al drepturilor omului, Franța a acceptat un număr de atentate la cultura și istoria sa…

„Islamiștii reprezintă o problemă arzătoare. Ei își continuă lupta care, chiar și fără arme, are întru totul înfățișarea unui război al civilizațiilor. Faimosul «spirit Charlie» despre care unii credeau că a apărut după atentatele din ianuarie 2015, nu este decât o iluzie?”

Franța comemorează cinci ani de la atacul jihadist ucigaș de la revista satirică Charlie Hebdo, care a avut loc pe 7 ianuarie 2015.

Luna trecută, senatoarea franceză Nathalie Goulet a avertizat că sunt probabile noi atacuri.

Ea a declarat:

„În Franța, avem o problemă serioasă și trebuie să facem mai mult pentru a-i împiedica pe extremiști să acționeze. În etapa actuală, vor urma alte atacuri.”

Se estimează că 12.000 de islamiști radicali figurează pe lista de supraveghere a terorismului, „însă numai o duzină s-ar afla sub supraveghere 24/24 de ore”.

Săptămâna aceasta a fost marcată de o nouă serie de atacuri teroriste islamiste:poliția a rănit un bărbat care flutura un cuțit pe o stradă din Metz, la două zile după ce un presupus rasicalizat islamist din suburbia pariziană Villejuif a înjunghiat mortal un om, faptă pe care procurorii o consideră de naturp teroristă.

În ambele incidente, atacatorii au strigat „Allahu Akbar”. Acest tip de atac este numit „jihad obișnuit” într-un editorial din Le Figaro de săptămâna aceasta.

Pe 7 ianuarie 2015, caricaturiștii de la Charlie Hebdo, Cabu, Charb, Tignous și Wolinski, psihanalista Elsa Cayat, economistul Bernard Maris și polițistul Franck Brinsolaro au căzut sub gloanțele fraților jihadiști Cherif și Said Kouachi.

Numărul aniversar „Charlie Hebdo în 2020” a comemorat masacrul și i-a criticat pe „noii guru ai gândirii monolitice”, care încearccă să impună o cenzură corectă politic.

Descătușarea de indignare a francezilor strânși la Paris pentru o manifestație de masă pe 11 ianuarie 2015 nu a fost de ajuns pentru a trezi spiritul de rezistență al liderilor și elitelor franceze contra islamismulului și a colaboratorilor săi.

„Gravitatea faptului politic islamist în Franța este puternic subestimată”, apreciază avocatul Thibault de Montbrial, președintele Centrului Francez pentru Studii de Securitate Internă.

Într-o țară care altădată apăra libertatea de exprimare, autocenzura a explodat.

„Pentru umoriștii din Franța, este în continuare ușor să-l ironizeze pe Papă și pe catolici, este în continuare ușor să-i ironizeze pe evrei, este în continuare ușor să-i ironizeze pe protestanți”, mărturisește un cronicar vechi al Charlie Hebdo, Patrick Pelloux. Nu și în cazul Islamului.

„Cred că această religie inspiră frică. Cuvântul Islam inspiră frică și așa au câștigat teroriștii.”

Am ales supunerea.

Te-ar putea interesa și: