De câțiva ani, liderul necontestat al Chinei este comparat cu Mao Zedong însă acest gen de comparație mi se pare ușor hazardat. Am făcut-o și eu în trecut și îmi cer scuze. Ar fi ca și cum l-am compara pe F.D. Roosvelt cu Nixon sau pe Churchill cu M. Teacher.

Rezultatele în politică îi apropie dar vorbim de alte vremuri, alte condiții istorice, alte perspective și mai ales, alt tip de personalitate. Un lucru este însă clar: umbra personalității pluridimensionale a lui Mao, fondatorul Chinei comuniste s-a extins pe mai multe continente – din punct de vedere ideologic, cultural, politic - în timp ce Xi rămâne doar șeful absolut al țării sale. Dacă ar fi să-i găsim un loc în istoria Chinei din ultimii 80 de ani, Xi ar face parte într-adevăr dintr-un ,,trimvirat istoric’’alături de Mao  Zedong și Deng Xiaoping. Nu exagerez cu nimic și dacă cineva nu este de acord cu această ipoteză, va vedea în câțiva ani că va deveni realitate. 

Xi Jinping reales pentru alți 5 ani

Nu intenționez să comentez discursul său de la recentul congres al Partidului Comunist Chinez care l-a reales secretar general pentru alți 5 ani - va fi destul timp în perioada următoare pentru a analiza acest eveniment major în viața Chinei contemporane și nu numai - ci mă voi opri asupra impactului personalității sale asupra liniilor generale ale politicii externe a Beijingului pornind de la conjunctura internațională actuală. Înainte însă, trebuie să precizez că transformarea politică a Chinei, ca operă a președintelui său, a început imediat după prima alegere din 2013, odată cu campania anticorupție care i-a permis eliminarea din partid - prin pensionare, trecere pe linie moartă, chiar intentarea unor procese urmate de condamnări - a ctiviștilor care aparțineau generațiilor anterioare și nu respectau sau nu ar fi urmat linia impusă de noul lider.

Nimic nou sub soare și mai ales sub cel comunist. Nu au fost iertați miniștri, generali, membri ai Biroului Politic - echivalentul CPEx din perioada PCR. Și-a consolidat treptat puterea în partid și stat iar în 2018 a eliminat prevederea statutară privind limitarea la două mandate pentru funcția supremă în partid. Forța sa politică și posesia aproape exclusivă a instrumentarului decizional i-au permis plasarea susținătorilor săi fideli în Biroul Politic și în Comitetul Central al partidului. Dintre aceștia va fi ales succesorul său atunci cînd va veni momentul. Unii dintre noi își mai amintesc că pe măsură ce înainta în vârstă, liderului iugoslav Iosip Broz Tito - care a trăit aproape 90 de ani - îi mureau mereu succesorii, de moarte naturală... 

Un nou mandat înseamnă continuitate sau un alt tip de orientare în politica externă?

Activitatea globalistă a Chinei a crescut exponențial în ultimul deceniu iar acest lucru s-a datorat implementării proiectelor lui Xi cu consimțământul, uneori fără replică, al organelor superioare de partid. Modelul de dezvoltare economică internă, de matrice occidentală dar sub conducerea partidului unic, precum și expansiunea externă au  evoluat - mai ales în contextul pandemiei COVID-19 - spre  un gen de închidere în interior când vorbim de situația internă și o continuare a globalizării cu caracteristici exclusiv chineze spre exterior. Este vorba de utilizarea accentuată a unor vectori geostrategici cu o dimensiune intercontinentală de tipul Belt & Road (Drumul mătăsii). 

Unii analiști apreciază că politica externă a Chinei funcționează mai bine decât cea occidentală datorită continuității și strategiei de identificare și ocupare a spațiilor lăsate libere în puzzle-ul mondial, de unde statele vestice s-au retras în ultimele decenii. Rațiunile acestor mișcări geopolitice au fost legate de reducerea profitului pe segmentul economic, rivalitățile reciproce, terorism sau corupție endemică. Ce a făcut America, au făcut și alții.  Vorbim aici de Asia Centrală - ne amintim foarte bine de retragerea din Afganistan -  Orientul Mijlociu, America Latină, Africa dar și de Balcani - regiune lăsată la periferia intereselor europene - sau penetrarea piețelor occidentale în domeniul maritim însă în acest caz motivele sunt altele.

Narațiunea chineză interpretată ca model politico-economic este un tot unitar și nu suma unor modele cu centre decizionale distribuite pe trei continente - Washington, Berlin, Londra, Paris,Tokio - devenind o alternativă a celei occidentale în care ordinea este subordonată unui ansamblu de interese mai degrabă divergente. Pornind de la această realitate, China de astăzi și din următorii ani nu va utiliza armele Americii, de exemplu, pentru a deveni prima putere economică și politică a lumii ci își va construi propriul arsenal în cadrul căruia inițiativele de tipul Belt & Road vor avea un rol esențial.

Modelul chinez trece de la utilizarea experienței occidentale în domeniu la folosirea parametrilor strategici dobândiți în timpul experienței proprii de până acum care, deși scurtă dacă discutăm de timp istoric, este relevantă și în ultima vreme și-a demonstrat eficiența. Între obiectivele imediate menționăm victoria în competiția internațională pentru materiile prime, în principal cele energetice. Beijingul este conștient că acestea sunt fundamentale pentru atingerea obiectivelor sale geopolitice și acționează pentru crearea unui sistem de interdependențe care să-i asigure accesul și să-i garanteze securitatea pe termen lung în fața oricărei concurențe. 

Obiectiv: China centru de putere la început de mileniu

Mulți așteaptă ca Beijingul să se integreze în ordinea liberală care domnește într-o bună parte a lumii dar acest lucru nu face parte din ansamblul de obiective ale Chinei de azi și nici din gândirea politică a liderului. Sub conducerea lui Xi Jinping, Beijingul își va construi propria rețea de influență pornind de la ,,spațiile libere’’ menționate mai sus și utilizînd relația specială cu Rusia și organizațiile de tipul BRICS și SCO (Shanghai Cooperation Organization) în care se impune ca lider în contextul reducerii influenței Moscovei. Unele informații arată că umbra Chinei planează asupra deciziei Arabiei Saudite de a adera la grupul BRICS. Deocamdată ca obsevator. 

Cel puțin până acum, inițiativele Washingtonului de contrastare a expansiunii Beijingului pe această linie -AUKUS și Quad - par să bată pasul pe loc dar timpul nu este trecut. Speranța administrațiilor de la Washington a fost mereu legată de o posibilă integrare a Chinei în sistemul economiei de piață și în cel al economiei mondiale dominat de America. Nu a funcționat. Decuplarea economică a Beijingului de Occident este la început și funcționează mai ales pe segmentul tehnologic. Deocamdată. 

 Problema relației cu Moscova o vom dezbate într-un alt articol. La fel ca și chestiunea Taiwanului - și implicit raportul cu Statele Unite și situația din regiunea Indo-Pacific - care merită o abordare separată.