China lansează o linie directă pentru ca utilizatorii de internet să poată raporta comentarii istorice „ilegale"
- Maria Dima
- 12 aprilie 2021, 11:00
Autoritatea de reglementare cibernetică chineză a lansat o linie directă pentru raportarea online a comentariilor care defăimează Partidul Comunist aflat la conducere, angajându-se să înăbuşe "nihilismul istoric" înaintea aniversării a 100 de ani ai Partidului, în luna iulie.
Linia permite cetăţenilor să raporteze alţi utilizatori de internet care "distorsionează" istoria partidului, îi atacă liderii şi politicile, defăimează eroii naţionali şi "neagă excelenţa culturii socialiste avansate" online, potrivit unui anunţ postat de o ramură a Administraţiei Spaţiului Cibernetic din China.
"Unele persoane care au scopuri ascunse [...] au răspândit online reinterpretări nihiliste ale istoriei, distorsionând în scop negativ, denigrând şi negând istoria Partidului", susţinea anunţul. "Sperăm că majoritatea utilizatorilor internetului îşi vor juca în mod activ rolul în supravegherea societăţii [...] şi va raporta cu entuziasm informaţiile dăunătoare", afirma acesta.
"Nihilismul istoric" este o expresie folosită în China pentru a descrie îndoiala publică şi scepticismul referitor la descrierea pe care Partidul Comunist Chinez o face evenimentelor din trecut. Internetul din China este puternic cenzurat şi cea mai mare parte a reţelelor de social media, a motoarelor de căutare şi ştirilor străine sunt interzise în ţară. Autorităţile cibernetice intensifică frecvent cenzura şi supravegherea online înaintea evenimentelor majore, inclusiv a aniversărilor istorice, a întâlnirilor politice şi a evenimentelor sportive.
Anunţul nu specifica ce pedepse vor fi aplicate celor care vor fi raportaţi prin linia respectivă, dar utilizatorii de internet din China riscă deja condamnarea la închisoare şi alte pedepse legale pentru postarea de conținut critic la adresa conducerii ţării, a politicilor şi istoriei. Amendamentele similare publicate anterior în cursul anului 2021 stipulează că persoanele care "insultă, defăimează sau întinează" amintirea eroilor naţionali sau martirilor Chinei pot primi pedepse de până la trei ani de închisoare.
Săptămâna trecută autorităţile din provincia chineză estică Jiangsu au reţinut un tânăr de 19 ani după ce acesta făcuse comentarii "insultătoare" online, referitor la ocupaţia niponă a Nanjingului. Site-urile chineze de social media care nu cenzurează conţinuturi importante pot fi sancţionate financiar şi serviciile le pot fi suspendate temporar, potrivit actualei legi.