China îi ameninţă pe „separatiştii” pro Taiwan

China îi ameninţă pe „separatiştii” pro TaiwanSursa: Arhiva EVZ

China a promis miercuri că nu va lăsa „nicio marjă de manevră” partizanilor unei independenţe a Taiwanului, subliniind că „folosirea forţei” pentru a recuceri insula rămâne valabilă „în ultimă instanţă”.

Acest nou avertisment vine după mari manevre militare efectuate în ultimele zile în jurul insulei, ca răspuns la vizita la Taipei a numărului trei american, Nancy Pelosi. Vizita preşedintei Camerei Reprezentanţilor a fost percepută de Beijing ca o provocare, Statele Unite fiind angajate să nu întreţină nicio relaţie oficială cu teritoriul insular revendicat de China, scrie La Libre Belgique.

Biroul de afaceri pentru Taiwan, un organism al guvernului chinez, a publicat miercuri o "carte albă" care detaliază felul în care Beijingul intenţionează să preia insula, în special prin stimulente economice.

"Suntem dispuşi să creăm un vast spaţiu (de cooperare) pentru a ajunge la o reunificare paşnică", arată documentul, ca o mână întinsă taiwanezilor. Dar nu vom lăsa nicio marja de manevră acţiunilor separatiste care au drept obiectiv o pseudo-independenţă a Taiwanului şi asta sub orice formă".

China estimează că Taiwanul, populat de circa 23 de milioane de locuitori, este una din provinciile sale, pe care ea nu a reuşit încă s-o reunifice cu teritoriul ei de la sfârşitul războiului civil chinez (1949).

„Linii roşii”

În şapte decenii, armata comunistă nu a putut cuceri niciodată insula, care a rămas sub controlul Republicii China - regimul care guverna odinioară China continentală şi nu mai guvernează astăzi decât Taiwanul.

"Nu promitem să renunţăm la folosirea forţei", subliniază cartea albă a Beijingului, prima pe această temă din 2000, după care nuanţează afirmaţia. "Forţa va fi folosită în ultimă instanţă, în caz de împrejurări inevitabile. Vom fi obligaţi să luăm măsuri drastice faţă de provocările separatiste sau de forţele externe, dacă acestea ar depăşi liniile noastre roşii".

Cartea albă promite şi prosperitate ecomică după "reunificare".

China propune să se întărească legăturile culturale, în materie de asigurări sociale, de sănătate sau să încurajeze o mai bună "integrare" economică prin "politici preferenţiale".

"Cu o patrie puternică pe care să se bazeze, compatrioţii taiwanezi vor fi mai puternici, mai încrezători, mai în siguranţă şi vor fi mai respectaţi pe scena internaţională", promite textul.

Unii tineri taiwanezi, în special în ultimii ani, încep să dezvolte o identitate diferită de cea a Chinei continentale. Un fenomen încurajat de Partidul Democratic Progresist (PDP, pro-independenţă) al preşedintei taiwaneze Tsai Ing-wen, venită la putere în 2016.

Vizită controversată

Spre deosebire de guvernul precedent, Tsai refuză să considere că Taiwanul şi China continentală fac parte dintr-o "singură Chină". O poziţie care a degradat mult relaţiile cu Beijingul.

În ciuda contextului tensionat din ultimele zile, un om politic taiwanez de opoziţie, Andrew Hsia Li-yan, a mers miercuri în China continentală pentru a se întâlni acolo, în cursul lunii august, după o carantină, cu companii şi studenţi din insulă.

Înalt diplomat, fost şef al organismului taiwanez însărcinat cu chestiuni legate de China continentală, dl Hsia este vicepreşedinte al Kuomintang (KMT), celălalt mare partid taiwanez care este anti-independenţă şi partizan al unor relaţii pragmatice cu Beijingul. "Nu numai că momentul este prost ales", dar "în plus, este o ofensă adusă armatei noastre care nu-şi precupeţeşte eforturile să ne protejeze ţara", a criticat pe Facebook partidul prezidenţial taiwanez.

China consideră partidul prezidenţial taiwanez "separatist", dar şi orice persoană care militează public pentru independenţă sau pentru diluarea identităţii chineze a taiwanezilor

Armata comunistă a Beijingului a făcut în ultimele zile cele mai importante manevre ale sale organizate vreodată în jurul Taiiwanului, antrenându-se pentru o blocadă a insulei.

Aceste manevre ar fi trebuit să se încheie duminică, dar au continuat în această săptămână. Armata chineză a anunţat până la urmă miercuri că "toate sarcinile au fost duse la bun sfârşit", anunţând încheierea manevrelor.

Armata taiwaneză a organizat propriile manevre marţi, pentru a se antrena să răspundă unui atac chinez asupra insulei. (Traducere: Gabriela Sîrbu, RADOR)

Ne puteți urmări și pe Google News