CFR Cluj a obținut o victorie pe teren propriu, scor 3-1, în fața formației FC Botoșani, sâmbătă, în etapa a 10-a din Superliga României.
CFR Cluj, în superioritate numerică din minutul 6
Gazdele au jucat în superioritate numerică încă din minutul 6, după eliminarea lui Răzvan Creț.
Fundașul formației din Botoșani a avut o intervenție dură asupra lui Braun. Inițial, arbitrul nu a dictat nicio sancțiune, însă a fost chemat la marginea terenului pentru a revedea faza. După consultarea imaginilor VAR, centralul i-a arătat lui Creț cartonașul roșu direct.
CFR Cluj a profitat rapid de avantajul numeric. În minutul 24, Biliboc a deschis scorul cu un șut din interiorul careului, la colțul scurt. Cinci minute mai târziu, Drazic a majorat diferența pentru formația antrenată de Dan Petrescu.
FC Botoșani putea reduce din handicap înainte de pauză, însă Ongenda a ratat o ocazie importantă în minutul 31.
FC Botosani a înscris golul de onoare în minutul 68
În partea secundă, ambele formații au avut situații de gol. Bodișteanu a trimis peste poartă în minutul 50, iar Șfaiț a ratat o oportunitate pentru oaspeți în minutul 66.
FC Botoșani a reușit în cele din urmă să înscrie. Kovtalyuk a redus diferența în minutul 68 și a readus formația lui Croitoru în joc.
CFR a continuat însă să atace. Cordea a trimis în bara porții adverse în minutul 72, iar Sergiu Buș, introdus pe parcursul meciului, a înscris în minutul 78 și a stabilit scorul final, 3-1 pentru CFR Cluj.
După acest rezultat, CFR Cluj urcă în clasamentul Ligii 1 până pe locul 6, cu 13 puncte. FC Botoşani e pe locul al 11-leaa, cu 11 puncte.
Echipe
CFR CLUJ:
Vâlceanu – C. Ignat, Gelashvili, Simao Rocha – Braun, Perianu, Omic (Nalic 64), Camora – Cordea (Omrani 82), Biliboc (Şfaiţ 84) – Drazic (S. Buş 74). ANTRENOR: Marius Şumudică
FC BOTOŞANI:
Anestis – Bayeye, Miron, Diaw, Creţ – de Vega, Charles Petro (Şorodoc 86), Ongenda – Gabriel Gama (Suchianu 67), Dumiter (Markovic 67), Bodişteanu (Kovtalyuk 58). ANTRENOR: Marius Croitoru
Cartonaşe galbene: Gelashvili 34 / Diaw 47
Cartonaş roşu: Răzvan Creţ (FC Botoşani) min. 9
Arbitri: Iulian Călin - George Neacşu, Florentin Marin
Arbitri VAR: Valentin Porumbel - Iulian Dima