CFR Cluj s-a calificat în play-off-ul Europa League. Victorie clară în Suedia

CFR Cluj s-a calificat în play-off-ul Europa League. Victorie clară în Suedia

CFR Clul s-a calificat s-a calificat în play-off-ul Europa League, după ce a câștigat cu 1-0 meciul pe care l-a disputat cu echipa suedeză Djurgaarden.

 

CFR Cluj s-a calificat în play-off-ul Europa League la fotbal după ce a învins echipa suedeză Djurgaarden IF cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe Tele2 Arena din Stockholm, în turul al treilea preliminar al competiţiei.

Jocul a fost dominat în totalitate de ardeleni care au făcut o demonstrație de forță, chiar dacă au înscris abia în cea de-a doua parte. Singurul gol al partidei a fost marcat în minutul 55 de Vinicius. A fost o fază clasică cu o lovitură liberă executată excelent în careu de Deac care a fost reluată în poartă cu capul de fundașul brazilian.

Formația CFR Cluj va întâlni pentru un loc în faza grupelor Europa League cu echipa finlandeză KUPS Kuopio.

Astfel, în timp ce trupa lui Dan Petrescu s-a impus în deplasare în fața campioanei Suediei, Djurgardens, scor 1-0, în turul trei preliminar, în timp, finladezii de la KUPS Kuopio au trecut, pe teren propriu de lituanienii de la Suduva, scor 2-0.

În jocul pe care îl va disputa împotriva celor de la KUPS Kuopio din play-off-ul Europa League, CFR Cluj pornește cu prima șansă. Meciul se va disputa joi, 1 octombrie, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, la o oră ce va fi stabilită în zilele următoare.

Până acum, finlandezii au avut noroc deoarece au jucat toate meciurile din cupele europene pe teren propriu. KUPS și-a început parcursul european cu o victorie în fața slovacilor de la Slovan Bratislava, în turul doi preliminar.

Campioana României, CFR Cluj, are o șansă foarte mare să ajungă pentru al doilea an consecutiv în grupele Europa League. În sezonul trecut, echipa din Cluj a făcut o figură foarte frumoasă, după ce a reușit calificarea în primăvara europeană dintr-o grupă în care s-a confruntat cu Celtic, Lazio și Rennes.

Caseta tehnică

Djurgardens – CFR Cluj 0-1 (Vinicius 55)

Djurgardens: Bratveit – Witry, Une-Larsson, Augustinsson, Kack – Ulvestad, Karlström, Edwards (79 Kujovic) – Radetinac, Eriksson, Chilufya (72 Ring). Rezerve: Vaiho, Walker, Ring, Kujovic, Mitku, Holmberg, Bärkroth.

Antrenor: Kim Bergstrand

CFR Cluj: Bălgrădean – Susici, Burcă, Vinicius, Camora – Bordeianu – Deac, Păun, Djokovici – Omrani (85 Debeljuh), Rondon (90+2 Hoban). Rezerve: Sandomierski, Cr. Manea, Debeljuh, Chipciu, Pereira, Cestor, Hoban.

Antrenor: Dan Petrescu

Ne puteți urmări și pe Google News