Celebru om de afaceri orădean, trimis în judecată pentru evaziune fiscală

Celebru om de afaceri orădean, trimis în judecată pentru evaziune fiscală

Celebrul constructor Dorinel Edu a fost cercetat în mai multe dosare de evaziune fiscală, iar în unele a fost deja condamnat.  În 2022,  a primit condamnare la 3 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare.

Aceasta, după un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii DIICOT , după ce a fost acuzat  pentru 160 de infracţiuni şi un „tun” de peste 53 milioane lei dat bugetului public. În 2023, a scăpat de dosarul penal pentru evaziune ca urmare  a prescrierii faptelor.

Om de afaceri obligat la plata a 12 milioane lei către ANAF

În 2024, Dorinel Edu a fost obligat  la plata a peste 12 milioane de lei către ANAF, iar acum e inculpat într-un alt proces de evaziune aflat pe rolul Tribunalului Bihor.Faptele din noul dosar au fost comise, susțin procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor,  în perioada februarie 2016 – decembrie 2018. Prejudiciul de 1,1 milioane de lei, reprezintă, conform rechizitoriului,  TVA neplătită, respectiv impozit pe profit în valoare de 357.000 de lei.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au anunțat trimiterea în judecată a omului de afaceri orădean Dorinel Edu, administrator al unei firme în prezent radiate, Edu a dispus înregistrarea în evidențele contabile a unor facturi fiscale „care atestă, în mod nereal, cheltuieli aferente unor operaţiuni de prestări servicii / achiziții de mărfuri în domeniul construcţiilor de la trei societăţi comerciale cu sediile în Bucureşti". Ar fi vorba despre 28 de facturi, și orădeanul ar fi avut  complice un om de afaceri din București.

Sechestru pe cinci terenuri, cinci autoturisme, utilaje

Complicele lui Dorinel Edu ar fi Lucian Uceanu, de 45 de ani, administrator al unei firme din București. Acesta este acuzat că a emis către societatea administrată de orădean 12 facturi fiscale prin care confirma, nereal, cheltuieli aferente unor operaţiuni de prestări servicii către compania omului de afaceri orădean. În acest fel a fost cauzat un prejudiciu bugetului de stat în valoare de peste 770.000 de lei – TVA deductibil.

Procurorii bihoreni spun că pentru a acoperit prejudiciul de care îi invinuiesc pe cei doi oameni de afaceri au fost aplicate sechestre pe cinci terenuri intravilane situate în județul Bihor, pe cinci  autoturisme şi mai multe utilaje, a căror valoare însumată ar putea acoperi prejudiciul cauzat bugetul de stat.

Ne puteți urmări și pe Google News