Cele mai bune joburi din România

Cele mai bune joburi din România

Sectoarele economice cu cele mai mari creşteri salariale au, de obicei, cele mai bune perspective pentru angajaţi.

În condiţiile unei pieţe a muncii în continuă schimbare, tot mai mulţi oameni vor să ştie care sunt domeniile de activitate cele mai dinamice, unde oferta de muncă este mai mare, iar perspectiva unui job stabil şi a unui salariu atractiv ridicată. Poţi alege bine domeniul în care să lucrezi observând evoluţia salariilor din ultimul an.

Topul majorărilor

De cele mai mari creşteri salariale nete din acest an, de 8,9%, vor beneficia angajaţii din domeniul producţiei auto, potrivit studiului PayWell efectuat de PricewaterhouseCoopers.

Ne puteți urmări și pe Google News

Procentul este de peste două ori mai mare decât media la nivel naţional, de 4,3%. Pe locul doi se situează cei care lucrează în industrie, cu 7,2%, iar pe locul al treilea cei care activează în domeniul farma - 6,3%.

Pe sectoare, potrivit datelor INS, cele mai mari salarii le au persoanele care lucrează în domeniul intermedierilor financiare, 3.615 lei, cei din domeniul IT, 3.554 lei, şi persoanele care lucrează în transporturi aeriene, 3.442 de lei. Datele sunt pentru luna august.

Ce companii plătesc bine

Contrar opiniei generale, media salarială din companiile mari este mai mică decât în firmele mai mici. Astfel, firmele cu o cifră de afaceri de sub 50 de milioane de euro anual oferă un salariu lunar mediu brut de aproape 3.400 lei, faţă de sub 3.000 de lei cât este în companiile cu afaceri de 100-300 milioane de euro.

Totodată, companiile cu mai puţini angajaţi au salarii medii mai ridicate. Astfel, firmele cu mai puţin de 500 de angajaţi oferă salarii brute de aproape 3.800 lei, iar firmele cu 1.000 - 3.000 angajaţi salarii de 2.865 lei. Cele mai mari salarii din ţară se regăsesc, aşa cum era de aşteptat, în Bucureşti. Astfel, salariul mediu brut din Capitală este de peste 4.000 lei, în timp ce în provincie este de sub 2.500 lei.

La nivelul întregii ţări, salariul mediu brut este de circa 2.900 lei, pentru anul 2011. Îmbucurător este faptul că numărul angajaţilor recrutaţi din afara companiei s-a dublat în 2010 faţă de 2009, până la 14,1%.

În plus, costurile la care s-au făcut noile angajări au scăzut de la 520 de euro per angajat, în 2009, la 240 de euro. Investiţiile în training şi dezvoltare s-au dublat, până la 159 de euro per angajat.