Uitarea este o funcție esențială a memoriei care ne permite să funcționăm eficient ca indivizi în societate. Pierderea memoriei poate afecta major viața și calitatea acesteia fie că vorbim de evenimentele majore sau nu, de cele recente sau din trecut, cum ar fi cele specifice tulburărilor de tipul Altzheimer. Există, însă, și situații în care uitarea nu reprezintă o îngrijorare, ci mai degrabă o ușurare. Sunt sute de informații pe care le primim zi de zi și nu avem nevoie de ele sau pur și simplu uitarea intervine ca un mecanism de apărare. De exemplu, atunci când amintirile sunt dureroase nu ni le mai amintim pentru a nu ne crea suferință în plus.

Daniel Schatcter a găsit cele șapte moduri prin care memoria ne poate trăda: efemeritate, distracție, blocaj, atribuirea greșită, sugestibilitate, prejudecățile și persistența. Primele trei păcate sunt de omitere sau de uitare, iar ultimele patru sunt păcate de comitere care sunt și cele mai complexe.

1. Efemeritatea este strict legată de deteriorarea memoriei, în special cu amintirea evenimentelor în timp. Aceasta se datorează acțiunii a doi factori, fie nu ne amintim detalii în legătură cu o anumită sitație, fie reprocesăm amintirea și îi aducem mici modificări.

2. Distracția nu este o eroare la nivelul ținerii de minte, cât una ce ține de selectarea detaliilor care trebuie reținute. Aici intră acțiuni precum: rătăcirea cheilor, a ochelarilor și a întârzierii la diverse întâlniri.

3. La polul opus al distracției este blocajul, care apare atunci când o amintire este depozitată, dar nu mai poate fi accesată. Cu alte cuvinte, atunci când spunem „îmi stă pe limbă” sau atunci când încercăm să găsim cuvinte care să suplinească informația care ne este greu să o accesăm.

4. În cazul a t r i b u – irii greșite, infor mația este reamintită corect și în întregime însă nu și sursa acesteia. Este des întâlnită în cazul citatelor celebre pe care de multe ori le știm pe dinafară, dar nu știm exact autorul sau atunci când ne amintim de o discuție în familie, dar confundăm persoana care a făcut o anumită afirmație.

5. Atunci când vorbim despre sugestibilitate, amintirile sunt influențate de modul în care sunt accesate. Atunci când accesăm o informație pe care o avem deja în memorie, însă întrebarea care ne este pusă are deja un răspuns sugerat de genul „nu e așa că … ? ”

6. Prejudecățile țin de credințele noastre limitative și într-un a n u m i t moment ne este mai ușor să facem niște con e x i – uni decât să accesăm infor mația autentică din memorie. Senzația este că persoana deține adevărul, că are mare încredere în ea și știe totul foarte bine, fără să mai facă apel la evenimentele stocate în memorie și adesea auzim expresia: „Mie imi spui…”

7. Uneori ne amintim lucruri pe care vrem să le uităm din cauza persistenței. În această ultima situație se află cel mai des cei ce au ieșit dintr-o relație și sunt nevoiți să se rupă de persoana cu care au împărțit multe lucruri și situații. Dacă pentru lucurile fizice se găsește cu ușurintă o soluție, amintirile sunt cel mai greu de scos din minte și este nevoie de un întreg travaliu pentru a gestiona sănătos situația. În realitate, persistența gândului face parte din acest proces, iar dacă ajungem să-l conștientizăm, de multe ori acesta este „cheia succesului”. Este important de știut că aceste 7 păcate nu sunt niște defecte. De fapt, ele reprezintă costul pe care îl plătim pentru sistemul complex de memorare ce funcționează perfect în cea mai mare parte a timpului.