Cel mai protejat om din România, infectat cu Covid-19. Își luase măsuri draconice!
- Andrei Arvinte
- 7 noiembrie 2020, 22:26
Fostul selecționer, Victor Pițurcă, a fost printre cei mai precauți oameni din România atunci când a venit vorba despre coronavirus, însă s-a a aflat că antrenorul ajuns la 64 de ani nu a scăpat de probleme.
Victor Pițurcă a dezvăluit în primăvara acestui an că este foarte precaut atunci când vine vorba despre interacțiunea cu oamenii care vor să îl viziteze și că îi obligă să se testeze, dacă vor să pătrundă în locuința sa.
Chiar și în aceste condiții, fostul antrenor al Stelei și al Universității Craiova tot a fost afectat de virus, iar sursele noastre ne spun că a fost recent depistat pozitiv.
S-a protejat de la începutul pandemiei
Ajuns la 64 de ani, fostul atacant al Stelei este un adevărat exemplu din punct de vedere fizic, aflându-se în continuare într-o formă de invidiat. Fostul selecționer duce o viață foarte sănătoasă și se antrenează zilnic, iar pandemia de coronavirus l-a speriat la începutul său.
Victor Pițurcă mărturisea, în primăvară, atunci când pandemia de abia își făcea cunoscute „intențiile” în România, că a achiziționat teste COVID-19 din Anglia și că îi obligă pe toți cei care îi calcă pragul locuinței să se testeze mai întâi.
„Când vine Alex (n.r. Alexandru Pițurcă, fiul său) la mine îi fac testul. Celui care vine la mine îi fac testul. Nu intră la mine nimeni până nu îi fac testul. Am cumpărat niște teste pentru familie. Dacă vine cineva străin, îl testez. Nu intră nimeni la mine în casă netestat”, declara fostul selecționer la mijlocul lunii aprilie.
Măsurile luate de selecționer nu au fost suficiente
De asemenea, Victor Pițurcă susținea că nu iese din casă decât atunci când este cu adevărat necesar și că, indiferent de circumstanțe, folosește masca și are o igienă impecabilă. Chiar și în aceste condiții, Pițurcă admitea că e dificil să se ferească de virus.
„Stăm acasă, purtăm măști dacă ieșim, ne spălăm tot timpul, curățenie tot timpul. E foarte greu să nu iei contact, îți vine și femeia de serviciu, mai vine și Alexandru…”, completa fostul antrenor al Craiovei.
La șapte luni după ce Victor Pițurcă instituia un adevărat regim de testare și protecție la intrarea în locuința sa, fostul selecționer a fost testat pozitiv cu coronavirus și se află în izolare, scrie Sport.ro.