Raed Arafat a venit cu noi precizări despre măsurile care vor fi luate în următoarele 30 de zile și transmite un avertisment locuitorilor din județul Ilfov, din zonele carantinate.

În ultimele săptămâni, mai multe localități din jurul Bucureștiului au intrat în carantină din cauza incidenței mari de cazuri COVID-19.
„Ilfovul este încă sub monitorizarea noastră. Acolo este este o situaţie mai deosebită, pentru că este la limita cu Bucureşti. Este un pic mai greu de controlat situaţia acolo”.

„Din punct de vedere al sărbătorilor care urmează, sfatul clar este respectarea regulilor şi limitarea la maxim a mobilităţii şi a contactului, mai ales cu persoanele cu care nu stăm şi nu avem contact obişnuit ei tot timpul, purtarea măştii”, a spus Raed Arafat duminică la Antena 3, potrivit Agerpres.

Secretarul de stat laudă, totuși, măsurile luate de Guvern și afirmă că semnalele primite din partea instituțiilor subordonate sunt pozitive.

„Avem, în acest moment, diferite situaţii. Avem zone care sunt la incidenţa peste 3 la mie, avem zone între 1,5 si 3 la mie, localităţi şi judeţe chiar. Avem zone care se află sub carantină la acest moment, localităţi care urmează să iasă, dacă coboară la un nivel satisfăcător. Semnalele pe baza carantinării care s-a făcut sunt pozitive. În majoritatea localităţilor carantinate acum 14, 21, 27 zile sau chiar 30 de zile se iese deja din carantină, pentru că au atins un nivel sub 5, după ce au început cu 10-11 (…) Continuăm cu măsurile care au fost impuse. (…) Singura măsură care nu s-a mai prelungit a fost închiderea pieţelor agroalimentare”, a explicat Raed Arafat.

Prefectura din Ilfov confirmă avertismentul lui Raed Arafat

Prefectura județului Ilfov a pus la dispoziția publicului pe 13 decembrie situația din Ilfov, precum și măsurile luate de autorități în ultimele 24 de ore.

„Conform raportării Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov, în cadrul misiunilor derulate în cursul zilei de 12 decembrie a.c., 127 de polițiști, împreună cu 87 de efective reprezentând angajați ai altor structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și polițiști locali, au verificat în sistem integrat 223 de societăți comerciale pe raza administrativ-teritorială a județului Ilfov și au legitimat 2.171 persoane, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. De asemenea, au fost verificate 160 de mijloace de transport persoane.

Situația Covid-19 în Ilfov, analizată de Raed Arafat
Situația în Ilfov îi dă bătăi de cap lui Raed Arafat. Măsurile luate nu au dus la o scădere a cazurilor COVID-19, anunță prefectura Ilfov

În contextul acțiunilor desfășurate în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 225 de sancțiuni contravenționale cu amenzi în cuantum total de 10.500 lei, dintre care:

► 222 de sancțiuni contravenționale în temeiul Legii nr. 55/2020 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, pentru organizarea de activități în spațiu public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții și pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație, cu amenzi în valoare de 10.500 lei, aplicate de către polițiștii IPJ Ilfov și polițiștii locali;

► 3 sancțiuni contravenționale cu avertisment în temeiul HG nr. 537/2007, aplicate de către ISU București-Ilfov.

Verificările vor continua la nivelul județului”, a fost anunțul făcut pe instituție.

De ce s-a speriat Raed Arafat. Care e situația COVID-19 în Ilfov

Potrivit datelor transmise de către Direcția de Sănătate Publică Ilfov, astăzi, 13 decembrie 2020, situația epidemiologică înregistrată la nivelul județului este următoarea:

Teste efectuate până în prezent: 42.708;
Persoane confirmate cu COVID-19 până în prezent: 19.675;
Persoane confirmate cu COVID-19 vindecate până în prezent: 14.723;
Persoane confirmate cu COVID-19 decedate până în prezent: 172;
Persoane confirmate cu COVID-19 în izolare la domiciliu: 7.085;
Persoane confirmate cu COVID-19 în izolare instituționalizată: 0;
Persoane confirmate cu COVID-19 în carantină la domiciliu: 350;
Persoane confirmate cu COVID-19 în carantină instituționalizată: 6;
Persoane confirmate cu COVID-19 internate: 51;
Persoane confirmate cu COVID-19 internate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov: 110, dintre care 15 la ATI.
Conform raportării Direcției de Sănătate Publică Ilfov, incidența cumulată a cazurilor la nivelul localităților județului calculată la data de 13 decembrie 2020, pentru perioada 29.11.2020 – 12.12.2020, se prezintă după cum urmează:

Incidența cumulată a cazurilor la nivelul localităților județului Ilfov la data de 13.12.2020, pentru perioada 29.11.2020 – 12.12.2020, pentru perioada 29.11.2020 – 12.12.2020

Nr crt Localitate
(UAT)

Rata incidenței la 1000 de locuitori
JUDEȚUL ILFOV 6.75
1 Afumați 5.40
2 Balotești 8.32
3 Berceni 6.81
4 Brănești 6.08
5 Bragadiru 8.85
6 Buftea 5.89
7 Cernica 5.36
8 Chiajna 8.64
9 Chitila 5.44
10 Ciolpani 3.11
11 Ciorogârla 4.14
12 Clinceni 4.81
13 Copăceni 5.46
14 Corbeanca 7.11
15 Cornetu 6.90
16 Dascălu 3.92
17 Dărăști Ilfov 2.90
18 1 Decembrie 6.09
19 Dobroești 7.33
20 Domnești 6.42
21 Dragomirești 5.97
22 Găneasa 4.46
23 Glina 4.76
24 Grădiștea 3.51
25 Gruiu 7.61
26 Jilava 6.00
27 Moara Vlăsiei 5.43
28 Măgurele 5.26
29 Mogoșoaia 6.88
30 Nuci 1.79
31 Otopeni 8.89
32 Pantelimon 6.75
33 Petrăchioaia 3.04
34 Popești Leordeni 8.91
35 Periș 3.58
36 Snagov 6.50
37 Ștefănești 5.71
38 Tunari 5.06
39 Vidra 2.83
40 Voluntari 8.13

* Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcția de Sănătate Publică a județului Ilfov.

** Datele înscrise în prezentul buletin provin din situațiile oficiale întocmite și transmise de către instituția competentă, cu precizarea că sunt în continuă dinamică.