Cel mai bizar fenomen de început de an. Nici specialiștilor nu le-a venit să creadă. Nu s-a mai văzut așa ceva

Cel mai bizar fenomen de început de an. Nici specialiștilor nu le-a venit să creadă. Nu s-a mai văzut așa ceva Prognoza meteo. Sursa foto: Arhiva EVZ

Pe parcursul lunii ianuarie se vor înregistra și temperaturi de peste 20 de grade Celsius, potrivit analizei climatice publicată de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Luna ianuarie a fost dintotdeauna catalogată ca fiind o lună extrem de geroasă dar, potrivit analizei ANM, se vot înregistra temperaturi de 20 de grade în anumite zone ale ţării. Potrivit meteorologilor, luna ianuarie continuă cu vreme mult mai caldă decât ar fi normal. În sudul țării se vor înregistra chiar şi 20 de grade Celsius.

„Din datele înregistrate în perioada 1961-2020 la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie se constată că, în luna ianuarie, valorile temperaturii aerului sunt negative la nivelul întregii ţări cu excepţia unor suprafeţe reduse situate de-a lungul litoralului Mării Negre şi în sud-vestul Banatului.

În zona intra şi extra-carpatică valorile medii ale temperaturii se înscriu între -4 şi 0 grade Celsius, uşor mai ridicate, -2 – 0 grade Celsius, în partea de sud şi vest a ţării şi ceva mai scăzute, cu valori cuprinse între -4 şi -2 grade în Moldova şi centrul ţării. În zona subcarpatică şi carpatică joasă, mediile se înscriu între -6 şi -4 Celsius. În zona carpatică înaltă şi în depresiunile intramontane din estul Transilvaniei, temperatura coboară până la -8 grade Celsius, iar la altitudini mai mari de 1.800 de metri chiar sub -10 grade Celsius”, anunţă ANM.

Ne puteți urmări și pe Google News

În următoarele zile vor fi temperaturi neobișnuite pentru această perioadă a anului

Meteorologii spun că temperaturile normale perioadei ar fi trebuit să fie cuprinse între minus 2 grade Celsius și 5 grade Celsius. În schimb, maximele vor  ajunge între  16 – 20 de grade Celsius, în special în Oltenia. Iar în București vor fi 9 – 11 grade Celsius. Ninsori slabe sunt așteptate și în Capitală începând de vineri, mai avertizează meteorologii.

Vremea se va răci uşor de  joi, iar temperaturile negative se vor resimți la început în nordul țării. Răcirea vremii se va extinde vineri şi spre jumătatea sudică. Meteorologii spun că în vest și în nord vor fi ploi în următoarele trei zile. Va ninge doar la altitudini mari. Începând de joi însă, sunt așteptate mai multe ninsori la munte, iar vineri, probabilitatea de lapoviță și ninsoare chiar și în sudul țării va crește, spun meteorologii.

ANM: Temperatura minimă absolută din România s-a înregistrat în luna ianuarie

Temperatura minimă absolută din ianuarie este şi temperatura minimă absolută din România, aceasta fiind -38,5 grade Celsius, înregistrată la Bod, în judeţul Braşov, în 25 ianuarie 1942. În aceeaşi dată s-au mai înregistrat minime absolute ale lunii ianuarie, la Alexandria (34,8 grade Celsius) şi la Târgu Mureş (-32,8 grade Celsius).

La Bucureşti, minima absolută este de -32,2 grade Celsius, înregistrată tot în 25 ianuarie 1942, la staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa. În acelaşi timp, la Bucureşti – Filaret, minima absolută a fost raportată, de asemenea, în 25 ianuarie 1942 şi are valoarea de -30 de grade Celsius, iar la staţia Bucureşti – Afumaţi, aceasta s-a înregistrat în 18 ianuarie 1963 şi este de -26,2 grade.

Va fi o criză de precipitații în ianuarie 2022

În ceea ce privește regimul precipitațiilor, acesta este în general redus în luna ianuarie: „Cantitatea lunară de precipitaţii, maximă absolută, din ianuarie, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este de 395,4 mm, la Vlădeasa 1800, în anul 1976. La Bucureşti, maxima absolută a cantităţii lunare de precipitaţii este de 132,3 mm, înregistrată la staţia meteorologică Bucureşti – Filaret, în anul 1966. Tot în acest an au fost înregistrate şi maximele absolute la Bucureşti – Afumaţi şi Bucureşti – Băneasa, valorile fiind 123,8 mm, respectiv 125,5 mm”, potrivit analizei ANM.