Cel mai apropiat colaborator al lui Ceaușescu s-a decis să vorbească!
- Adrian Dumitru
- 16 iulie 2021, 11:00
Urmăriți pe EVZ CAPITAL, canalul nostru de Youtube și pe pagina noastră de Facebook, un eveniment cu totul special, de la Clubul Diplomatic
La Clubul Diplomaților are loc lansarea de carte a celui mai apropiat colaborator al lui Ceaușescu, “ În ochiul ciclonului– Am fost secretarul personal al lui Nicolae Ceaușescu”, un dialog spectaculos între Constantin Boștină și Sorin Roșca Stănescu, alături de Alice Barbu.
Constantin Boștină, la aproape 32 de ani de la căderea comunismului din România, își aduce aminte cum era Nicolae Ceaușescu, de fapt, cât de bolnav era Ceaușescu în 1989, cum a scăpat de un atentat cu bombă, care au fost persoanele care l-au influențat pe Ceaușescu în deciziile politice, cât de implicată era Elena Ceaușescu în viața politică și dacă știa Ceaușescu ce avea să se întâmple în decembrie 1989.
La evenimentul transmis în direct participă, pe lângă cei trei autori, Dan Andronic, Ion Cristoiu, Alex Mihai Stoenescu și multe personalități ale vieții publice din ultimele patru decenii.