Ceaușescu, inspirat de cei ce l-au trimis la pușcărie: Carol al II-lea și Ion Antonescu.

Destinul politic al lui Nicolae Ceauşescu a fost influenţat  de atitudinea sa din 1968. Atunci a condamnat agresiunea Pactului de la Varşovia asupra Cehoslovaciei.

Demersurile fuseseră făcute de Gheorghiu Dej, cu a sa declaraţie de  independentă, rostită cu ocazia conflictului ideologic sovieto-chinez.

Moartea lui Dej, suspectă şi neelucidată, îi lăsa lui  Ceauşescu avantajul de a consolida şi prestigiul deblocării  relaţiilor chino-americane, prin canalul diplomatic de la  Bucureşti.

Ceaușescu și Occidentul

Ceaușescu alerga după credite rapide, pentru a stimula masiv industria grea, industria extractivă, petrochimia. A apelat la tehnologie care deja era învvechită și când la începutul anilor 80 trebuia să ramburseze ratele, industria în care investise era deja veche.

Faptul că până la declanşarea revoluţiei culturale, după vizitele în Coreea de Nord şi China, Nicolae Ceauşescu  avusese întrevederi cu liderii importanţi ai Franţei, Marii Britanii, SUA, China, îl făcea să se ţină seama de el.

Celelalte  succese, ca detensionarea situaţiei conflictuale dintre Israel şi  vecinii arabi, tratativele cu Gaddafi, Saddam Hussein, Yasser  Arafat, cooperarea cu statele africane şi latino-americane, pe  bază de afinităţi doctrinare, făceau ca România să fie un vector  de negociere. Dar Ceauşescu s-a oprit.

De ce nu l-a mai interesat pe Ceaușescu politica externă

De undeva din  resorturile minţii sale de tânăr plecat dintr-un sat din Oltenia,  i s-a părut că el făcuse destul pentru prestigiul ţării.

Spera că având relaţii stabilite, putea să asigure supravieţuirea României,  ca a unei familii, care să producă strict ce avea nevoie pentru  consum, să facă economii, marea parte a producţiei să meargă la export.

Faptul că în anii 80 se apropia scadenţa  împrumuturilor pentru modernizare contractate în anii 70,  valuta, uitând că mersul economiei nu va mai fi constant,  datorită faptului că trebuia să se investească în tehnologie. Cum  România nu putea produce tot, sau dacă producea o făcea prost, trebuia investit.

Gorbaciov spunea că URSS importa din România doar în virtutea relaţiilor de bloc socialist, 90% fiind aruncat, iar  Germania Federală importa echipamente din fier şi oţel doar pentru că topirea acestora costa mai puţin decât extragerea şi prelucrarea  minereului.

Problemele din familie și Circurile Foamei

Ceauşescu a dorit să facă pentru ţara sa ceea ce tatăl beţiv nu făcuse pentru familia lui.  Se dorea, şi propaganda îi inoculase pe deplin asta, un fel de  ”tătuc” al naţiunii, un om care să decidă totul.

Ideea cu  blocurile care au bucătăria la parter, din Coreea de Nord, l-a impresionat. A mers mai departe, construind circurile foamei, uriaşe cantine, în care oamenii muncii să uite de grija preparării  hranei. Astfel, banii, comerţul, produsele încetau să mai existe, în afara controlului de stat.

Achitarea datoriei din 1989, pe  fondul acutei crize, a grăbit sfârşitul său, mai ales că toţi foştii  colaboratori din Vest se desolidarizaseră de acesta şi deja  luptau să preia pieţele pe care se desfăşura activitatea  României.

Ceaușescu, model pentru dictatorii africani

Ceaușescu a fost un model pentru lideri africani precum Mobutu Sese Seko, partener pentru dictatorul Bokassa, căruia i-a cerut un procent din minele diamantifere ale Republicii Centr-Africane după ce Bokassa a luat de soție o intelectuală din România.

Totodată, Nicolae Ceaușescu a preluat de la lideri comuniști idei precum nealiniere de la mareșalul Tito (acesta murise în mai 1980), manifestările faraonice de la Kim Ir Sen din Coreea de Nord.

Nicolae Ceaușescu s-a inspirat de la Carol al II-lea și de la Ion Antonescu, dictatorii care-l trimiseseră în tinerețe la închisoare.

Național-comunismul lui Ceaușescu a presupus (versiuni sunt multe) colaborări cu persoane pe care oficial, doctrina comunistă le condamna.

Așa se face că (este o versiune neverificată dar care circulă frecvent) că Nicolae Ceaușescu ar fi avut contacte politice cu influentul jurnalist interbelic Pamfil Șeicaru și ar fi promovat interesele economice românești prin intermediul miliardarului român Iosif Constantin Drăgan, care a promovat ideile protocroniste.

Rămâne celebră și colaborarea cu savantul Henri Coandă care a revenit în România în ultimii trei ani ai vieții în 1969-1972 și a pus umărul la cercetări științifice de înalt nivel.