Nicolae Ceaușescu și Internaționala Dictatorilor. O privire asupra politicii externe a României comuniste

Sursa foto: Fortepan

Nicolae Ceaușescu a fost un lider comunist important din România care și-a dorit să creeze o "internațională" a liderilor din diferite părți ale lumii, în special din spațiul asiatic, latino-american și african. Acest articol explorează politica externă a României în perioada domniei lui Ceaușescu și relațiile sale cu alți lideri autocratici din acea vreme.

Nicolae Ceaușescu a fost preocupat să creeze un fel de „internațională” a liderilor din spațiul asiatic, latino-american și african. A dorit să devină un fel de al doilea Iosif Broz Tito în ceea ce privește „mișcarea de nealiniere”, după moartea liderului iugoslav din 1980. Nicolae Ceauşescu a fost în perioada 1965-1974 un lider comunist venit la putere prin logica evenimentelor, ca succesor al lui Gheorghe Gheorghiu Dej, confirmat de „greii” de atunci, în frunte cu Ion Gheorghe Maurer, care spera să-l controleze pe „tânărul” de 47 de ani, membru în birou politic al PMR din 1952.

După ce se afirmase prin măsuri menite „să-l rupă” de predecesorul său, în sensul reabilitării lui Lucreţiu Pătrăşcanu, menţinerea relaţiilor cu Israelul şi refuzul de a declara că statul evreu era „agresor”, Nicolae Ceauşescu a dat lovitura mediatică în 1968 când a uimit lumea cu opoziţia faţă de iniţiativa geopolitică a URSS din 1968 şi cu apropierea de capitalismul occidental.

Totuşi, în anii 70, cu ocazia vizitelor din China şi Coreea de Nord, Nicolae Ceauşescu s-a oprit, fascinat de ideea transformării naţionale totale, expusă în programul Partidului Muncitoresc Coreean şi edificată sub egida Revoluţiei Culturale în China.

Renunțarea la ora de vară, hotărâre istorică. Argumentele din spatele deciziei

Unul dintre cei mai bogați români, propus candidat la președinție. Are o avere uriașă

Nicolae Ceaușescu, fascinat de modelul nord-coreean

La scurtă vreme după întoarcerea sa în ţară, Ceauşescu a declanşat adaptarea sistemului autohton conform modelului nord-coreean, bazat pe filozofia preşedintelui Kim Ir Sen (Juche). În editurile româneşti, au început să fie tipărite traduceri în română din cărţi nord-coreene.. Ceremoniile fastuoase, propovăduirea traiului egalitarist l-au uimit pe liderul român. Ca descendent al unei familii sărace din Muntenia, în care tatăl era şeful familiei, care împărţea puţinul cu toţi membrii, Nicolae Ceauşescu a preluat ideea nord-coreeană a cantinelor comune, a blocurilor fără bucătării.

Totuşi, i se părea puţin ce făcuseră tovarăşii nord-coreeni. A început construcţia „circurilor foamei”, un fel de mega-cantine în care „oamenii muncii” să primească foloasele muncii de peste zi. Practic, dacă fanarioţii aduseseră obiceiurile de la Constantinopol, Ceauşescu a început să devină tot mai mult tributar modelului nord-coreean.

La rândul său, Ceauşescu a fost modelul lui Mobutu SeseSeko şi al altor lideri africani şi arabi de orientare socialistă. Jean Bedel Bokassa a avut un alt model, din lumea modernă, împăratul Napoleon I. Acesta a avut odată o preferinţă pentru o româncă, Nicolae Ceauşescu, în cadrul relaţiilor bilaterale oferindu-i-o în schimbul concesiunii a 20 % din producţia de diamante a minelor centr-african. În lumea arabă, liderii obişnuiau să apropie dictatura de fundamentalismul religios, agreat mai ales de masa săracă a musulmanilor.

O rețea de dictatori

Nicolae Ceauşescu a reuşit să aibă relaţii cu toţi dictatorii din Asia, Africa şi America de Sud. Mărturie stau numeroasele vizite de lucru efectuate de Nicolae Ceauşescu şi primite de acesta în intervalul 1970-1989 (circa 150 de state ale lumii). Nicolae Ceauşescu, care avea excelente relaţii cu secretarul general al Partidului Comunist Spaniol, Santiago Carillo, a contribuit la obţinerea acceptului acestuia pentru recunoaşterea regelui Juan Carlos ca succesor al lui Franco.

Juan Carlos i-a solicitat acest lucru lui Nicolae Ceauşescu, după ce s-au întâlnit la festivităţile de la Persepolis, unde fusese invitat de Mohammed Rehza Pahlevi, şahul Iranului, cu care avea relaţii cordiale, trecând în umbră versul din internaţională: „Sculaţi, nu-i nicio mântuire în regi, ciocoi sau Dumnezei”!

El a încercat să compenseze ruperea legăturilor cu Occidentul prin cooperarea în exclusivitate cu statele „lumii a treia”. Totodată, Nicolae Ceauşescu s-a autodefinit ca ultimul apărător al valorilor socialiste autentice în timp ce mai toţi conducătorii statelor comuniste alunecau în aşa numitul „deviaţionism”