Cea mai nouă șosea din România a fost finalizată. Când vor putea șoferii să circule pe acest drum

Cea mai nouă șosea din România a fost finalizată. Când vor putea șoferii să circule pe acest drumBulgaria va construi autostrada Ruse - Veliko Târnovo, dar nu sunt bani Sursa: arhiva EVZ

Cea mai nouă șosea din România a fost finalizată la sfârșitul anului 2022 și traversează una dintre cele mai atractive și spectaculoase zone ale Munților Apuseni. Șoferii vor putea ajunge mai ușor în mai multe zone din țară.

Cea mai nouă șosea din România a fost finalizată în decembrie 2022. Este vorba despre Drumul Apusenilor, care se desfășoară pe o lungime de 25 de km. Investițiile s-au făcut din fonduri europene, iar printre obiective s-au numărat 280 de accese la proprietățile de pe traseu, 7 poduri, peste 9,5 km de trotuare. Mai mult, autoritățile speră să ca această șosea să ajute la dezvoltarea zonei turististice din Munții Apuseni.

„După doi ani de la debutul lucrărilor am reușit să finalizăm întregul proiect, care a vizat, pe lângă modernizarea structurii rutiere a celor 25 de km de drum județean și alte obiective de investiții extrem de importante: 7 poduri, inclusiv podul peste râul Crișul Repede, 280 de accese la proprietățile situate pe traseu, peste 9,5 km de trotuare, ș.a.

Importanța acestei investiții din fonduri europene este una aparte, întrucât drumul traversează una dintre cele mai atractive și spectaculoase zone ale Munților Apuseni. În plus, vor fi create, în mod evident, noi oportunități reale de dezvoltare economică, socială și turistică”, au menționat reprezentații Consiliului Județean, Cluj.

Ilie Bolojan CJ Alba modernizare drumuri turistice Apuseni

Ilie Bolojan CJ Alba modernizare drumuri turistice Apuseni

Lucrările de modernizare ale Drumului Apusenilor

Traseul județean pornește de la intrarea în localitatea Valea Drăganului (intersecția cu DN1) și continuă până în proximitatea Barajului Drăgan-Floroiu. El ajunge până la limita administrativă cu județul Bihor. Au mai fost modernizate mai mult de 800 de podețe și 7 poduri, iar cel amplasat pe râul Crișul Repede a fost reconstruit. În cadrul aceluiași proiect au mai fost construite 9,5 km de trotuare, 5 zone de parcare auto, 7 stații de autobuz și au fost amenajate peste 50 de intersecții pe drumurile laterale.

De asemenea, în vederea creșterii siguranței rutiere au fost montați 10,6 km de parapeți metalici, construiți 7,2 km de ziduri de sprijin și realizat întreg sistemul de semnalizare și marcaj auto. Podul amplasat pe râul Crișul Repede a fost construit de la zero.

Lucrările de modernizare ale Drumului Apusenilor au costat peste 132.000.000 de lei, potrivit știridecluj.

Ne puteți urmări și pe Google News