Cea mai cunoscută predicție din istoria internetului continuă să surprindă. Artistul David Bowie a intuit viitorul
- Mădălina Sfrijan
- 25 iulie 2026, 14:32
Calculator. Sursa foto: AI
În urmă cu mai bine de două decenii, artistul britanic David Bowie a făcut o afirmație care avea să fie considerată, peste ani, una dintre cele mai cunoscute predicții din istoria informaticii. Declarațiile sale despre impactul internetului asupra societății, rostite într-un interviu acordat BBC în 1999, sunt invocate și astăzi ca un exemplu de viziune asupra transformărilor aduse de era digitală, potrivit Computerhoy.20minutos.es.
David Bowie a contrazis percepția despre internet
Interviul a avut loc în 1999, într-o perioadă marcată de temerile legate de problema informatică Y2K și de incertitudinile privind dezvoltarea tehnologiei.
În dialogul cu jurnalistul Jeremy Paxman, discuția s-a îndreptat către viitorul internetului. Reporterul a sugerat că rețeaua globală nu este decât un simplu instrument de comunicare.
„E doar un alt instrument, nu-i așa? Ca telefonul”, spunea el:
David Bowie a respins însă această idee și a susținut că impactul internetului va fi mult mai profund decât își imagina lumea la acel moment.

David Bowie. Sursa foto: Wikipedia
Artistul a făcut o predicție care a intrat în istoria informaticii
Răspunsul lui David Bowie avea să rămână unul dintre cele mai citate momente ale interviului și este considerat astăzi una dintre cele mai remarcabile predicții din istoria informaticii.
„Nici măcar nu cred că am văzut vârful aisbergului”, a recunoscut artistul britanic. „Cred că potențialul pe care internetul îl va face societății, la bine și la rău, este de neimaginat. Suntem în pragul a ceva atât exaltant, cât și terifiant. Nu, nu este un instrument. Este o formă de viață extraterestră. Este pe cale să ne zdrobească ideile despre ce este mass-media”, a afirmat el.
La vremea respectivă, declarațiile sale au fost privite cu scepticism de o parte a publicului, însă evoluția tehnologiei avea să le ofere o cu totul altă semnificație.
Timpul i-a dat dreptate lui David Bowie. Cum a evoluat internetul
La peste 25 de ani de la acel interviu, internetul a schimbat radical modul în care oamenii comunică, se informează, lucrează și consumă conținut.
Ascensiunea rețelelor sociale, dezvoltarea platformelor digitale și apariția inteligenței artificiale au transformat profund societatea și industria media, iar afirmațiile lui David Bowie sunt considerate astăzi una dintre cele mai cunoscute predicții din istoria informaticii.
Dincolo de evoluția internetului, inteligența artificiala a devenit un instrument care influențează tot mai multe aspecte ale vieții de zi cu zi, de la educație și sănătate până la afaceri, cercetare și mass-media. Folosită pentru generarea de conținut, automatizarea proceselor și analiza unor volume uriașe de date, AI accelerează transformarea digitală începută odată cu dezvoltarea internetului.