Cea mai bună apărare împotriva unor atacuri hibride ruseşti este presa liberă şi independentă. Ea poate depista şi expune tentativele de dezinformare, a spus Stoltenberg, aflat în vizită în Canada, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu premierul canadian Justin Trudeau, la baza aeriană de la Petawawa.

„Avem nevoie de jurnalişti critici, care pun întrebări dificile, care îşi verifică sursele, şi acesta este cel mai bun mijloc de a proteja procesele democratice libere şi deschise. (…) Cel mai bun răspuns la propagandă nu este propaganda, ci adevărul, iar presa liberă şi independentă joacă un rol extrem de important în acest sens”, a declarat secretarul general al NATO.

NATO a înfiinţat în Estonia un centru de excelenţă unde a desfăşurat, în aprilie, cel mai mare exerciţiu de securitate cibernetică din lume, menit să verifice în egală măsură capacităţile de apărare a infrastructurii informatice a Alianţei şi de protecţie împotriva interferenţelor cu instituţiile democratice.

Jens Stoltenberg a salutat totodată luni majorarea cheltuielilor de apărare ale Canadei şi prelungirea cu încă un an a rolului său în conducerea misiunii NATO din Irak. Misiunea NATO din Irak, care numără 580 de militari, va fi condusă din toamnă de o femeie militar, generalul de brigadă canadian Jennie Carignan, transmite dpa, citat de Agerpres.

Te-ar putea interesa și: