Ce se schimbă la pensie pentru românii care au muncit în diaspora. Noile reguli se aplică din 1 septembrie
- Bianca Ion
- 1 septembrie 2026, 10:10
Românii care au lucrat atât în România, cât și în Statele Unite vor putea beneficia, începând cu 1 septembrie, de un mecanism prin care perioadele de asigurare realizate în cele două țări pot fi luate în calcul pentru stabilirea anumitor drepturi de pensie. Fiecare stat va calcula însă prestația conform propriilor reguli și perioadelor acumulate în sistemul său.
Ce se schimbă la pensie pentru românii care au muncit în diaspora
Una dintre prevederile importante permite luarea în considerare a perioadelor de asigurare realizate în celălalt stat atunci când o persoană nu îndeplinește condițiile necesare pentru acordarea unei prestații doar pe baza perioadelor acumulate într-o singură țară. În cazul Statelor Unite, persoana trebuie să fi realizat cel puțin șase trimestre de asigurare conform legislației americane pentru ca mecanismul prevăzut de acord să poată fi activat.
România poate lua în calcul, la rândul său, perioadele certificate de autoritățile americane, cu condiția ca acestea să nu se suprapună cu perioade deja recunoscute în sistemul românesc.
Totalizarea perioadelor de asigurare nu înseamnă că cele două state vor acorda o singură pensie.
Fiecare țară va calcula separat prestația datorată, potrivit legislației proprii și perioadelor de asigurare realizate în sistemul său. Mecanismul este destinat persoanelor care au lucrat în ambele state și care, analizate separat, nu ar îndeplini toate condițiile necesare pentru obținerea anumitor drepturi.
CNPP va face legătura cu autoritățile din SUA
Aranjamentul administrativ stabilește și modul în care vor circula dosarele între cele două țări.
Casa Națională de Pensii Publice este desemnată organism de legătură pentru România, iar în Statele Unite această atribuție revine Administrației de Securitate Socială.
În România, casele teritoriale de pensii sunt instituțiile competente pentru acordarea prestațiilor.

Romania SUA. Sursa foto: AI
Reguli și pentru românii trimiși temporar la muncă în SUA
Noile prevederi se aplică și anumitor salariați sau lucrători independenți care desfășoară temporar activitate în celălalt stat. În anumite situații, persoanele trimise să lucreze pentru o perioadă de cel mult cinci ani pot rămâne supuse exclusiv sistemului de securitate socială din țara de origine.
Aranjamentul prevede emiterea unui certificat prin care este dovedită legislația aplicabilă și exceptarea persoanei de la asigurarea obligatorie în celălalt stat. Documentul trebuie păstrat pe toată durata activității pentru a putea fi prezentat autorităților atunci când este necesar.
Aranjamentul administrativ intră în vigoare simultan cu acordul și va rămâne aplicabil pe întreaga perioadă în care acesta este valabil.