Ce s-a întâmplat în Coreea de Nord? Incident grav în contextul pandemic. Ce a declarat Kim Jong-Un
- Cristi Buș
- 1 iulie 2021, 07:43
Acest incident "provoacă o uriașă criză pentru securitatea națiunii și a poporului", a declarat liderul Kim Jong-Un.
LE MONDE (Franța) - Liderul nord-coreean, Kim Jong-un, a demis mai mulți înalți oficiali ai țării din cauza unui "grav incident" având legătură cu lupta contra pandemiei de COVID-19, a anunțat miercuri, 30 iunie, agenția oficială KCNA.
Acești oficiali au "produs un grav incident care provoacă o uriașă criză pentru securitatea națiunii și poporului său", a declarat dl Kim într-o ședință a biroului politic, citat de KCNA.
Agenția nu a dat niciun detaliu privind numărul persoanelor demise, nici privind faptele care le sunt reproșate, dar, potrivit ei, dl Kim i-a acuzat că sunt "prada egoismului și pasivității".
"Incompetența și iresponsabilitatea unor înalți oficiali este un factor major de încetinire în executarea unor sarcini importante", a adăugat liderul nord-coreean în timpul ședinței, potrivit KCNA.
Până acum, regimul nord-coreean a susținut tot timpul că epidemia de COVID-19 nu a ajuns pe teritoriul său, lucru de care se îndoiesc mulți experți.
Ţara mai izolată ca niciodată
Aflat în fruntea unei țări cu sistem de sănătate deficitar, Kim Jong-un a decis să închidă în ianuarie 2020 granițele Coreei de Nord pentru a împiedica o răspândire a noului coronavirus apărut la vecinul său chinez.
Supusă unor sancțiuni internaționale din cauza programului său nuclear, Coreea de Nord s-a trezit mai izolată ca niciodată din cauza acestei măsuri. Comerțul ei cu China, de care depinde din greu, s-a redus drastic și lucrătorii umanitari au părăsit țara.
Kim Jong-un a recunoscut recent că țara sa se confruntă cu o "situație alimentară tensionată".
KCNA nu a detaliat natura incidentului grav, care vine după luni de anunțuri în care Coreea de Nord a afirmat că este liberă de coronavirus, după ce a decis, la începutul anului 2020, închiderea de facto a frontierelor cu China și Rusia și alte măsuri pentru prevenirea răspândirii virusului.
Cu toate acestea, în iulie anul trecut, Phenianul a raportat că o persoană care a dezertat în Coreea de Sud în urmă cu câțiva ani, s-a întors „ilegal” în orașul de frontieră nord-coreean Kaesong fiind, potrivit KCNA, „suspectată că ar fi fost infectată cu virusul".
În plus, la sfârșitul anului 2020, Coreea de Nord a instituit un lockdown în Hyesan, oraș aflat la granița cu China, și Nampo, care are cel mai mare port din țară de pe coasta de vest, interzicând persoanelor din alte orașe să intre în capitală. Potrivit celor mai recente actualizări ale OMS, Phenianul nu a mai raportat infecții, după ce a testat alte 735 de persoane, totalul cazurilor fiind de 31.083.
Potrivit unui raport publicat vineri de agenția ONU la Geneva, ultimele teste efectuate în perioada 11-17 iunie includ 149 de persoane cu gripă și boli similare, sau „infecții respiratorii acute acute”. În privința persoanele aflate în carantină sau eliberate în țară, nu a fost furnizată nicio informație, deoarece Coreea de Nord nu a mai împărtășit din decembrie acest tip de date cu OMS.