Ce PROGRAM vor avea SENATORII la final de legislatură

Ce PROGRAM vor avea SENATORII la final de legislatură

Senatorii vor lucra, începând de săptămâna viitoare şi până la finalul actualei legislaturi, luni şi marţi în comisiile de specialitate, iar miercuri, joi şi vineri în teritoriu, a anunţat vicepreşedintele social-democrat al Senatului, Ioan Chelaru, citat de Agerpres.

"Am aprobat programul de lucru pentru această săptămână şi pentru săptămâna viitoare. (...) Săptămâna viitoare va fi un program care înseamnă luni şi marţi lucru în comisii, miercuri, joi şi vineri - în teritoriu. (...) În principiu, acelaşi program (va fi - n.r.) până la sfârşitul acestei legislaturi. Dacă apar chestiuni urgente, situaţii excepţionale, se convoacă Biroul permanent şi apoi plen. Altfel, în principiu, două zile pe săptămână - luni şi marţi - comisii de specialitate pentru că foarte multe au de lucru", a spus Chelaru, luni, la finalul şedinţei Biroului permanent al Senatului.

Întrebat dacă, în afara acestei săptămâni, Senatul va avea programate şi alte şedinţe de plen, Ioan Chelaru a spus că există posibilitatea ca plenul de luni să fie "ultimul din această legislatură".