Ce modificări fiscale intră în vigoare de la 1 februarie
- Teodora Cimpoi
- 27 ianuarie 2017, 00:00
Eliminarea taxei radio-TV sau a timbrului de mediu, schimbarea regimului de impozitare a microîntreprinderilor, dar şi majorarea substanţială a contribuţiilor sociale pentru angajaţii cu salarii mari sunt prevederi aplicabile de luna viitoare
Una dintre cele mai importante modificări este cea legată de majorarea salariului minim brut pe economie cu 200 lei, până la valoarea de 1.450 de lei. Din datele Ministerului Muncii, numărul de salariaţi care beneficiază de creşterea salariului minim este de 1.269.259 angajaţi. Prin această majorare va creşte şi cuantumul amenzilor.
● De asemenea, de la 1 februarie, se va aplica un nou regim de impozitare a micilor afaceri: impozitul pe venit pentru întreprinderile cu un salariat va fi redus de la 2% la 1%. De asemenea, plafonul veniturilor pentru microîntreprinderi a fost majorat de la 100.000 euro la suma anuală de 500.000 euro. Specialiştii susţin însă că efectele pozitive ale noului cadru de impozitare au fost anulate de majorarea salariului minim.
Măsură cu efect de bumerang
● O prevedere care a bulversat oamenii de afaceri, fiind aprobată de Guvern fără nicioconsultare, este eliminarea plafonului de 5 salarii medii brute pentru contribuţia la CAS (la pensie) şi CASS (la sănătate). Prin această măsură, sunt afectaţi toţi cei cu salarii brute mai mari de 14.230 lei pe lună (10.053 lei net), care vor trebui să plătească acum contribuţii sociale de la câteva sute până la câteva mii de lei în plus.
De pildă, un salariu net de 30.000 de lei va scădea cu 2.300 lei, după ce contribuţia la CAS plafonată înainte la 1.408 lei va creşte şa 4.146 lei. Specialiştii de la firma de consultanţă şi audit EY România au declarat ieri că eliminarea plafonului reprezintă un obstacol în plus pentru angajatorii din România.
Potrivit datelor primite de la Patronatul Investitorilor Autohtonei (PIAROM), în luna octombrie 2016, în registrul de evidenţă a salariaţilor figurau 23.478 de contracte de muncă cu valoarea cel puţin egală cu 5 salarii medii brute pe economie. Dintre acestea, circa 43% sunt concentrate la nivelul a 10 ocupaţii, în mare parte directori de bănci, de vânzări, iar 3.633 sunt specialişti în IT.
Fără taxe de paşaport
● Totodată, de la 1 februarie se elimină reţinerea contribuţiei la sănătate pentru pensii, precum şi scutirea pensiilor mai mici de 2.000 lei de impozitul pe venit de 16%.
● O temă intens mediatizată este eliminarea a 102 taxe, cele mai cunoscute fiind taxa de radiodifuziune şi timbrul de mediu, plătit pentru înmatricularea autoturismelor.
● Tot dintre taxele scutite la plată sunt şi altele mai puţin cunoscute, cum ar fi cele achitate la Monitorul Oficial pentru publicarea unui anunţ de pierdere a unor documente, cea pentru schimbarea numelui, taxa pentru eliberarea cazierului fiscal, a celui judiciar sau cele necesare eliberării paşaportului. Totodată, va fi eliminată taxa de examinare pentru obținerea permisului de conducere pentru autovehicule.
● De asemenea, antreprenorii vor fi scutiţi de costurile aplicate în prezent de Registrul Comerţului la înmatricularea unei entităţi, SRL sau PFA.
Pe locul 3 în lume la dificultatea în recrutare
Consultanţii de la EY România atrag atenţia că legislaţia fiscală actuală nu oferă celor afectaţi de eliminarea pragului pentru plata CAS soluţii care să compenseze creşterea de costuri. „Având în vedere că România a de venit - conform unor studii recente - a 3-a piaţă din lume ca dificultate în recrutare (după Japonia şi Taiwan), mediul de business românesc este expus unei situaţii de costuri crescute, combinată cu o disponibilitate redusă a forţei de muncă pe piaţa autohtonă”, spun aceştia.