Ce l-ar determina pe Vladimir Putin să declanșeze dezastrul nuclear. Dezvăluirile unui fost consilier de la Kremlin: „Pierderea puterii înseamnă închisoare pe viață”

Ce l-ar determina pe Vladimir Putin să declanșeze dezastrul nuclear. Dezvăluirile unui fost consilier de la Kremlin: „Pierderea puterii înseamnă închisoare pe viață” Sursă: Vladgalenko | Dreamstime.com

Vladimir Putin ar putea alege să distrugă lumea decât să piardă războiul din Ucraina. Un fost consilier de-al acestuia, care a fugit din Rusia, spune că șeful de la Kremlin ar vrea să iasă din acest conflict, însă a mers prea departe și nu poate s-o facă fără să-și piardă puterea. De aceea, are nevoie de o victorie pe care să o poată prezenta pentru a justifica pierderile și sacrificiile pe care trebuie să le îndure populația.

Fostul consilier Abbas Gallyamov, care i-a scris discursurile într-o perioadă, spune că Vladimir Putin ar putea alege să distrugă lumea, așa cum Hitler a ales să distrugă Germania, în loc să accepte o înfrângere în Ucraina. Abbas Gallyamov a fugit din Rusia și a devenit unul dintre opozanții acestuia. Potrivit spuselor sale, Vladimir Putin își dorește să pună capăt războiului din Ucraina dar se află într-o situație aparent imposibilă. El nu poate decreta oprirea luptelor fără să ofere o „victorie” populației și cercului de putere de la Moscova.

Doar astfel, cu o victorie, ar putea justifica pierderile foarte mari de vieți omenești și echipamente, dar și sacrificiile pe care trebuie să le facă populația din cauza sancțiunilor occidentale.

„El (Vladimir Putin – n. red.) vrea să termine acest război, dar nu-l poate termina fără «ceva» pe care să-l prezinte poporului şi elitelor rusești drept o victorie. Are această problemă! Nu visează la nimic altceva acum. Nu mai visează la refacerea URSS-ului. Toate discursurile lui mărețe sunt acum amintiri pentru el”, a precizat Abbas Gallyamov.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit spuselor fostului consilier, momentan nu se poate pune problema unei răsturnări de la putere a lui Vladimir Putin, din Rusia. Abbas Gallyamov a precizat că generalii ruși, care ar putea produce o astfel de schimbare, sunt complet demoralizați și nu pot să acționeze.

„Nu. Trebuie să înțelegeți, generalii sunt complet demoralizați, nu sunt în stare să acționeze. Trebuie să înțelegeți psihologia acestor oameni. Ei sunt șocați profund. Ei au crezut despre ei că sunt «campionii lumii» și au fost bătuți de «neica nimeni»”, a mai explicat fostul consilier.

Sursa foto. Captura video

Cum poate fi înlăturat Putin de la putere

Consilierul a precizat că în momentul în care s-ar putea confrunta cu pierderea puterii, după o înfrângere în Ucraina, Vladimir Putin ar putea să aleagă distrugerea lumii. În acest context, fostul consilier nu poate exclude folosirea armelor nucleare, de către șeful de la Kremlin.

„Aș vrea să spun că nu se va întâmpla niciodată, dar nu pot să spun asta. Cum am arătat, pentru Putin pierderea acestui război înseamnă să-și piardă puterea, iar pierderea puterii înseamnă închisoare pe viață, în cel mai bun caz. Atunci când va trebui să aleagă între pierderea războiului, cu aceste consecințe, și distrugerea întregii lumi, s-ar putea să aleagă a doua variantă, distrugerea lumii”, a mai spus Abbas Gallyamov.

El a precizat că Vladimir Putin are multe fețe, de unde și abordările sale diferite de la o zi la alta. Pe de altă parte, nu exclude ca elitele din cercul de putere de la Kremlin să-l determine să facă un pas în spate în condițiile unei înfrângeri militare și să aleagă un succesor. Fostul consilier nu crede că Vladimir Putin ar îndrăzni să înceapă un alt război, împotriva statelor NATO, mai ales că nu are forța necesară să-ș susțină.

„Nu-mi pot imagina cum Putin ar putea să înceapă un alt război. I-ar întreba pe generalii lui: «Suntem pregătiți pentru un alt război?» Și generalii i-ar spune: «Da, suntem pregătiți», dar în acel moment Putin și-ar aminti că același lucru i l-au spus și despre Ucraina. Și atunci, cum îi va mai putea crede? Și nici nu mai are armată!”, a mai spus fostul consilier de la Kremlin, conform Antena 3.