Ce a făcut Ilie Bolojan la Revoluția din decembrie 1989: E șocant pentru un tânăr
- Emma Cristescu
- 19 decembrie 2025, 12:50
Sursa foto: Captură de ecran FacebookPremierul Ilie Bolojan a povestit recent experiențele sale din timpul Revoluțieidin 1989, subliniind că a trăit evenimentele ca student la Timișoara, fără a solicita ulterior vreun certificat oficial de revoluționar.
Ilie Bolojan, despre Revoluție
„Eram student în anul doi la Facultatea de Mecanică din Timișoara. Îmi amintesc 17 decembrie foarte bine. Studenții am rămas în campus până pe 20-21 decembrie, când a fost evacuat complexul studențesc. Nu mi-am făcut certificat de revoluționar, pentru că, sincer, nu asta conta atunci”, a declarat Bolojan.
Prim-ministrul a explicat că implicarea sa și a colegilor săi nu a fost motivată de recompense sau avantaje ulterioare.

Revoluție. Sursa foto: Vlad Voiculescu / Facebook
„E șocant pentru un tânăr”
„Când te implici în astfel de momente, nu te gândești că vei primi o pensie sau un titlu după aceea. Ieși în stradă pentru că simți că lucrurile nu sunt în regulă și că libertățile tale fundamentale sunt încălcate.
Revoluție. Sursa Foto: Arhiva EVZ
E șocant pentru un tânăr să descopere curajul oamenilor din jur – vezi cum strigă pentru libertate și, instinctiv, îi urmezi. Este o energie care te poartă înainte, mai ales când ai trăit într-un sistem opresiv”, a adăugat Bolojan.
Bolojan, mândru de cei care au ieșit în stradă
Premierul a subliniat că evenimentele din decembrie 1989 reprezintă pentru el o revoluție autentică. Gândiţi-vă că în 89 era un fel de apogeu al comunismului ceauşist în România. Sunt profund recunoscător celor care au ieșit în stradă și pentru mine. Ceea ce s-a întâmplat atunci în Timișoara, București și în alte orașe a fost pur și simplu lupta pentru libertate.
Desigur, ce a urmat după Revoluție poate fi discutat, dar inițiativa și curajul oamenilor care au ieșit în stradă nu pot fi contestate”, a afirmat Bolojan.
Premierul a mai declarat că anul 1989 a reprezentat apogeul unui regim comunist opresiv, iar implicarea civică a tinerilor a fost un factor esențial în declanșarea schimbărilor.
