Cazul Caracal. Degringoladă la Poliția Olt.

Cazul Caracal. Degringoladă la Poliția Olt.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt are un nou şef, Alin-Nicolae Stan. Pe parcursul acestui an, alte 3 persoane au deținut această funcție.

„Având în vedere Ordinul Ministrului Interimar al Ministerului Afacerilor Interne din data de 6 septembrie 2019, începând cu data de 15 septembrie a.c., domnul comisar şef de poliţie Stan Alin-Nicolae este împuternicit să îndeplinească atribuţiile funcţiei de şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt.

„Împuternicirea este făcută pe o perioadă de maxim 6 (şase) luni”, se mai precizează în comunicat.

Alin-Nicolae Stan este cel de-al patrulea şef al IPJ Olt din acest an, după ce în primele patru luni ale lui 2019 instituţia a fost condusă de Ionuţ Sîrbu, apoi de Cristian Voiculescu până la finalul lunii iulie, când ministrul de Interne de atunci a dispus încetarea împuternicirii lui Voiculescu în această funcţie în condiţiile nemulţumirilor legate de modul în care a acţionat Poliţia în cazul dispariţiei Alexandrei Măceşanu. După 27 iulie şi până la jumătatea lunii septembrie şef al IPJ Olt a fost Vasile Armaşu.

Condus până acum Biroul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Argeş şi are experienţă de 21 de ani în structurile Poliţiei.

Ne puteți urmări și pe Google News