Cazierul judiciar ar putea fi eliberat și electronic. Propunerea va fi discutată luni, la Senat 

Cazierul judiciar ar putea fi eliberat și electronic. Propunerea va fi discutată luni, la Senat 

Potrivit proiectului, cazierul judiciar se va elibera electronic persoanelor fizice sau juridice dacă solicită asta în cererea-tip, ce se depune electronic sau personal, la orice unitate ori subunitate de poliție în care funcționează ghișeu de eliberare a certificatelor de cazier judiciar.

Certificatele de cazier judiciar eliberate în formă electronică vor fi semnate cu semnătură electronică calificată şi vor fi asimilate înscrisurilor autentice, conform inițiativei. Procedurile pentru eliberarea în formă electronică a cazierului judiciar vor trebui să apară, prin ordin comun al ministrului afacerilor interne şi al ministrului cercetării, în cel mult trei luni de la intrarea în vigoare a măsurilor din proiectul de lege. Cazierul judiciar, care este documentul ce arată situația judiciară a unei persoane, adică evidența condamnărilor ori a altor măsuri cu caracter penal.  Proiectul de lege de la Senat, prin care este propusă modificarea Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, va simplifica, practic, procesul de obținere a cazierului judiciar.

Din vara anului trecut, certificatele de cazier judiciar au un alt format, iar cererea poate fi completată și tipărită și din sistemul informatic al autorităților, nu doar de mână. Certificatul de cazier judiciar se eliberează, de cele mai multe ori, pe loc, sau în cel mult trei zile de la data solicitării. Cei ce doresc obținerea cazierului judiciar pot depune cererea personal sau prin intermediul altei persoane desemnate (împuternicit). În ultimul caz, va fi necesară și o procură notarială sau împuternicire avocațială.

Aleșii discută mâine în Senat o propunere care ar elimina din birocrație și ar ajuta românii să nu mai facă drumuri la secțiile de poliție pentru obținerea acestui document. Este vorba despre obținerea cazierului judiciar care ar putea fi făcută și electronic, daca această propunere va trece, eliberarea făcându-se tot gratuit ca și în acest moment.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ce prevede proiectul de lege

Potrivit proiectului, cazierul judiciar se va elibera electronic persoanelor fizice sau juridice dacă solicită asta în cererea-tip, ce se depune electronic sau personal, la orice unitate ori subunitate de poliție în care funcționează ghișeu de eliberare a certificatelor de cazier judiciar. Certificatele de cazier judiciar eliberate în formă electronică vor fi semnate cu semnătură electronică calificată şi vor fi asimilate înscrisurilor autentice, conform inițiativei. Procedurile pentru eliberarea în formă electronică a cazierului judiciar vor trebui să apară, prin ordin comun al ministrului afacerilor interne şi al ministrului cercetării, în cel mult trei luni de la intrarea în vigoare a măsurilor din proiectul de lege.

Cazierul judiciar, care este documentul ce arată situația judiciară a unei persoane, adică evidența condamnărilor ori a altor măsuri cu caracter penal.  Proiectul de lege de la Senat, prin care este propusă modificarea Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, va simplifica, practic, procesul de obținere a cazierului judiciar.